În vreme ce aşteptăm momentul lansării lui OnePlus 10 Pro în Europa, ne consolăm cu un terminal care tocmai a văzut lumina zilei: OnePlus Nord CE 2 5G. OnePlus l-a poreclit "midrange killer" şi el ne aduce un ecran AMOLED de 90 Hz, încărcare la 65W, cameră tripl cu un senzor principal de top şi un corp lucios şi plăcut privirii.
Are 5G, jack audio şi permite realizarea de poze şi video cu Bokeh Flare. Costă 1770 lei, un salt de la cota de 1477 lei (299 euro) a lui OnePlus Nord CE anul trecut. Hai să vedem ce are în cutie acest telefon cu procesor Dimensity 900 şi OxygenOS 11.
Pe scurt
OnePlus a tăiat în unele zone şi a făcut upgrade-uri în altele, dar un lucru e sigur: nu s-a zgârcit la viteza de încărcare, la cameră (la prima vedere) şi nici procesorul de 6 nm nu sună rău. A tăiat din refresh rate (faţă de rivali, unde 120 Hz e norma), nu a pus difuzoare stereo aici, certificare IP şi nici Android 12.
Mă gândesc că decizia de a pune ecrane de 90 Hz tot mai des văzută în ultima vreme e asociată faptului că sunt prea puţine jocuri care să profite de refresh rate-ul ridicat şi utilizatorul de rând nu vede diferenţa între 90 şi 120 HZ la scrolling pe TikTok şi Insta. Bokeh Flare ne e deja cunoscut şi e peste ce oferă Apple prin filmarea Cinematică, cel puţin aşa era pe OPPO Reno6 Pro.
Unboxing
În cutia specială pentru presă pe care o avem noi se află două huse tip bumper, una albastră de culoarea telefonului şi una neagră, ambele din silicon. În cutia telefonului, cea clasică găsim o a treia husă, semi transparentă şi uşoară, o cheiţă metalică pentru SIM tray, dar şi un cartonaş cu mesaj din partea OnePlus.
Avem şi încărcător de 65W cu conector USB-A, dar şi cablul clasic roș-alb de la USB-C la USB-A.
Design
Nou venit vine în două variante de culoare, Gray Mirror şi Bahama Blue. Din fericire avem versiunea Bahama Blue, pe care aş porecli-o "mediteraneană". Dacă aţi văzut apa din Mediterana, cea albastru-verzuie, ştiţi la ce mă refer. E o nuanţă relaxantă, nu foarte stridentă, plăcută privirii. Telefonul e subţire, la 7.8 mm în talie şi cântăreşte doar 173 de grame. Ca idee, predecesorul OnePlus Nord CE cântarea 170 de grame şi măsura 7.9 mm în talie.
Acest telefon este fabricat din plastic lucios, care reflectă puternic lumină, dar o face în mod diferit în zona camerei faţă de restul spatelui, parcă pentru a sublinia acea porţiune. Telefonul are protecţia de ecran aplicată din fabrică şi dispune de butoane comode, dar destul de clicky, zgomotoase. Spatele şi faţa sunt magnet de amprente, iar mulţumită diagonalei de 6.43 inch telefonul este uşor de manevrat cu o singură mână.
Hardware
OnePlus Nord CE 2 5G dispune de un ecran AMOLED de 6.43 inch, cu rezoluţie de 2400 x 1080 pixeli, cu aspect 20:9 şi refresh rate de 90 Hz. Nu ar fi stricat un refresh rate de 120 Hz, recunosc. Are şi protecţie Gorilla Glass 5, calibrare sRGB şi P3, dar şi suport HDR10+. La interior găsim un procesor MediaTek Dimensity 900 de 6 nm, un CPU octa core puternic, cu GPU ARM Mali G68 MC4. Acelaşi cipset e prezent şi pe Honor 50 SE şi pe OPPO Reno6, dar şi pe OPPO Reno7 5G.
Avem parte şi de 6 sau 8 GB RAM LPDDR4x, 128 GB stocare UFS 2.2, dar şi de slot microSD. Bateria de 4500 mAh e una cu două celule, fiecare de 2250 mAh, pentru o încărcare mai rapidă. Se încarcă la 65W apropo. În rest avem cititor de amprente optic integrat în ecran, jack audio şi un difuzor singular jos. Pe partea de conectivitate bifăm 4G şi 5G, Wi-Fi 6, Bluetooth 5.2, NFC, GPS, AGPS, GLONASS, Galileo, Beidou, QZSS, port USB-C 2.0.
Cameră
Ajunşi şi la cameră, găsim un senzor selfie de 16 MP aici, un Sony IMX471 cu pixeli de 1 micron, stabilizare electronică şi deschidere F/2.4, dar şi cu filmare Full HD la 30 sau 60 FPS. Avem parte şi de o cameră triplă în spate, cu un senzor principal de 64 MP, cu combinaţie de 4 pixeli în 1, generând cadre de 16 megapixeli. Are şi lentilă 6P şi stabilizare electronică, iar pixelii de 0.7 microni devin de 1.4 microni după acea combinare. Are şi deschidere F/1.7.
Apoi vine camera ultrawidede 8 MP, cu unghi de captură de 119 grade, stabilizare electronică şi deschidere F/2.2. A treia cameră este cea de 2 MP Macro cu deschidere F/2.4. Mai avem parte şi de un bliţ LED, iar camera oferă zoom digital până la 20X şi o combinaţie de PDAF şi autofocalizare continuă. Filmează în 4K la 30 FPS, iar opţiunile camerei includ Nightscape, Bokeh Flare şi funcţionalitate AI, care detectează eficient scenele.
Software şi altele
Telefonul are parte de OxygenOS 11 aplicat peste Android 11 şi ni se promit 2 ani de actualizări software. Aş remarca lipsa de buton Mute aici, ceva rezervat pentru flagshipurile OnePlus, dar şi faptul că nu avem încă Android 12 instalat. În continuare îmi place că OnePlus a pus la îndemână acea funcţie care te ajută să găseşti maşina mai uşor în parcare.
Impresii
OnePlus Nord CE 2 5G vine la un preţ mai mare decât predecesorul şi pare a plusa cu slot microSD, dar păstrează şi multe dintre dotările predecesorului. E mai elegant şi memorabil în design, are un CPU clar mai puternic, dar camera pe hârtie sună cam la fel. E cazul să vedem ce e cu adevărat nou când o punem la treabă. Preţul e măricel pentru segmentul în care se află produsul, iar OnePlus e victimă a inflaţiei ca mai toată lumea zilele astea.
Încărcarea rapidă e un atuu aici, predecesorul avea doar 30W şi îi lipsea şi slotul microSD, prezent aici. Mi se pare un telefon comod de manevrat, gândit pentru gaming şi consum de conţinut, dar şi câteva fotografii Bokeh Flare care să rupă Instagramul. Revenim cu review.
OnePlus Nord CE 2 5G, prețuri actualizate:
- OnePlus.com (la precomandă din 3 martie)
- Compari