Mobicast #348: Dezbatere despre NFT şi artişti, hands on cu Oppo X 2021, Galaxy A52, A72, impresii Justice League Snyder Cut

1.268 ori
<b>Mobicast #348: Dezbatere despre NFT şi artişti, hands on cu Oppo X 2021, Galaxy A52, A72, impresii Justice League Snyder Cut</b>S-a mai încheiat o săptămână de lansări, noutăţi şi terminale inedite, în care am apucat chiar să pun mâna pe un telefon rulabil. Mobicast #348 este aici, iar podcastul nostru săptămânal alături de videocast include

S-a mai încheiat o săptămână de lansări, noutăţi şi terminale inedite, în care am apucat chiar să pun mâna pe un telefon rulabil. Mobicast #348 este aici, iar podcastul nostru săptămânal alături de videocast include numai subiecte fierbinţi. Vorbim despre lansarea lui Galaxy A52 şi A72, plus hands-on de la noi, dar despre versiunea lui Snyder de Justice League de pe HBO Go.

Abordăm şi cele mai fierbinţi 2 subiecte din tech acum: NFT (cu dezbatere despre rolul său pentru artişti) şi Clubhouse, dar avem şi un concurs de gaming ASUS la care am participat. Recapitulăm ce am postat pe YouTube, vedem când vine Redmi Note 10 în România şi ce alte telefoane se lansează în curând, în frunte cu Realme 8.

Podcastul se ascultă pe Anchor.fm, iTunes, Google Podcast şi Spotify.

Dezbatere: Va prinde NFT şi va schimba viaţa artiştilor?

În ultimele săptămâni s-a vorbit foarte mult despre NFT-uri şi modul în care transformă ele arta. Ei bine NFT-urile, adică Non Fungible Token sunt părţi ale Blockchain-ului monedei cripto Ethereum, folosite ca semnătură de autenticitate pentru opere de artă. Se practică licitaţii cu ele, iar unii artişti ca iubita lui Elon Musk, Grimes au strâns şi milioane de dolari. NFT-urile pot fi orice digital: desene, muzică, GIF-uri, sculpturi, orice. Un NFT este o unitate de date stocată pe Blockchain, care reprezintă un item digital unic.

Se folosesc în domenii ca gaming, colecţionabile, artă, sporturi, identitate, asset-uri reale sau virtuale. Artista Delia Matache a fost printre primele din România care au lansat un NFT, piesa "Racheta" pe 22 martie.

Dezbatem PRO şi Contra NFT-urilor şi a modului în care va schimba arta mai jos:

PRO:

  • artiştii preiau controlul asupra veniturilor lor
  • colecţionarii au o nouă modalitate de a face rost de unicate
  • securizarea drepturilor de autor
  • posibilitatea de revânzare
  • licitaţii mai simple

CONTRA:

  • orice poate fi văzut ca artă, se diluează ideea (au fost vândute tweeturi şi GIF-uri)
  • cuantificarea muncii artistului devine relativă
  • dacă se sparge bula crypto vreodată pică şi NFT (are blockchain de la ethereum în spate)
  • nu ştim cum rămâne cu taxele
  • teama de tehnologie, de nou, a artiştilor mai în vârstă

Ce am mai publicat pe YouTube:

  • Oppo X 2021 Hands On

  • Samsung Galaxy A52 Hands On

  • Samsung Galaxy A72 Hands On

  • Samsung Galaxy Buds Pro Review

Ştiri:

1. Am pus mâna pe primul telefon rulabil, Oppo X 2021 şi da, pare futurist, dar e doar un concept, aşa că are lipsuri, că butoanele de volum sau o cameră selfie. 

2. A devenit oficial Galaxy A52 5G, cu o cameră cu stabilizare optică, difuzoare stereo, încărcător la pachet şi jack audio. Are şi variantă 4G. 

3. A debutat şi Galaxy A72, cu o cameră telephoto cu zoom optic 3X, peste ce oferă S21. 

4. Am realizat un hands on cu Galaxy A52 şi A52 5G aici, reliefând diferenţele dintre cele două. 

5. Şi Galaxy A72 a primit acelaşi tratament hands on, trecând prin interfaţa camerei sale şi descoperind funcţiile sale speciale. 

6. Din august vom avea o carte de identitate electronică în România. Va fi compactă şi va avea şi cip. 

7. Telefoanele de gaming Black Shark 4 au dată de debut bătută în cuie pentru 23 martie.

8. Realme GT 5G a fost penalizat de către AntuTu, fiind interzis timp de 3 luni la teste.

9. CEO-ul Samsung a confirmat că nu avem un Galaxy Note în 2021, el fiind amânat până în 2022. 

10. Instagram protejează copiii de prădători sexuali, lansând o aplicaţie dedicată celor mici, dar şi funcţii care nu permit adulţilor necunoscuţi să comunice cu cei mici. 

11. Redmi Note 10 vine oficial în România pe 25 martie. 

12. Redmi Note 10 are probleme la testul de rezistenţă, îndoindu-se destul de uşor. 

13. OnePlus 9R a fost confirmat oficial, ca telefon de gaming destinat Indiei. 

14.OnePlus 9 Pro are alimentare wireless rapidă la 50W 

15. Seria de telefoane Realme 8 debutează pe 24 martie.  

Întrebări:

De ceva vreme nu se mai postează nimic pe Forum, ceea ce mă întristează teribil. Acolo aveţi prioritate la răspunsuri. Pe YouTube am fost întrebat când vine Realme GT în România, dacă Oppo X 2021 e mai bun decât Galaxy S21 şi ce componente recomand pentru un PC de 2000-3000 de lei. Cineva a întrebat de căşti Roxette, altcineva despre sosirea lui Redmi Note 10 în România. Am recomandat şi telefoane de 500-600 de euro, am discutat despre goană megapixelilor, dar şi despre abonamente speciale Vodafone din UK şi oferte de streaming.

Diverse:

1. Justice League Snyder Cut

Am văzut Justice League Snyder Cut, filmul de 4 ore care reface Justice League-ul lui Joss Whedon. Avem cadre noi, aspect 4:3, filtre noi, noi secvenţe filmate şi per total un produs cinematografic superior. Aspectul 4:3 nu îmi place, dar îmi plac momentele dramatice ale lui Flash, plus muzica aleasă pentru ele. I se dă mai mult timp lui Cyborg şi avem şi noi secvenţe cu Jokerul spre final. Nu m-a deranjat că a avut 4 ore, ci că lasă loc de continuare şi şansele sunt mari să nu o primim. Villain-ul a avut propria dramă de middle management, Steppenwolf având obsesia de a încerca să îşi mulţumească şeful, pe Darkseid. Nu e un film genial, dar e mult mai bun decât prima variantă. 

2. Cherry

Am văzut şi noul film cu Tom Holland, adică actorul din noul Spider-Man, care prezintă povestea unui tânăr timid, care nu îşi găsea locul în societate şi a plecat ca medic în armată, în Afghanistan. S-a întors cu stres postraumatic de acolo şi a ajuns să spargă bănci pentru a face rost de bani pentru droguri. Din păcate actorul e inexpresiv, dar îşi forţează limitele şi a început să îmi placă. Spre final e o secvenţă magnific filmată, după ultimul jaf de bancă. Protagonista feminină nu mă convinge şi secvenţele de război par forţate puţin. 

3. ASUS ROG Challenge 2021

Am participat în weekendul 19-22 martie la ASUS ROG Challenge 2021, o competiţie de gaming organizată de ASUS, de această dată online, nu fizic. Am folosit un ROG Strix Scar 17, cu procesor Intel Core i9, placă RX 2080 şi ecran de 300 Hz şi 17 inch. Am jucat Mortal Kombat 11, FIFA 21, Bomb Tag şi CS Go. La MK am ajuns în sferturi de finală, dar m-a răpus Bobospider, în vreme ce la FIFA am câştigat 2 meciuri, cu Emil Dragota de la Gadget.ro şi Octavian Fulger de la WASD.ro, dar YouTuber SoWTF şi AndreiZZ mi-au pus capac.

La Bomb Tag am picat cu Antonia Nuckle care a avut mai mult skill la pus bombe, iar la CS am avut meci strâns cu Dan Dragomir, care m-a învins cu 16-11. Mai trist a fost meciul cu IcemanLucky, care m-a învins cu 16:1. Am stat pe Discord, am glumit, ne-am jucat, socializat şi am fost vreo 50 de oameni în total. Jurnalişti, YouTuberi, bloggeri, vloggeri. Aşteptăm acum şi o ediţie pe viu, pentru că se lăsa cu mers pe munte, airsoft şi tot soiul de alte provocări şi concursuri, inclusiv bowling.

4. Clubhouse

Am instalat şi eu Clubhouse şi am participat la câteva discuţii interesante pe teme ca social media, advertising, călătorii, muzică. În mare e un podcast interactiv sau un chat room doar audio şi doar pe iPhone acum. Ai vorbitori pe "scenă" şi poţi ridica mâna pentru a interveni în discuţie. Bine organizat, dar util doar dacă ai foarte mult timp liber.

Acesta a fost Mobicast #348 şi ne auzim la următorul episod.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×