Motorola este "all in" cu ecranele OLED pe telefoanele sale, aşa cum aţi aflat din interviul pe care l-am ţinut recent cu un oficial al companiei (Răzvan Sturza). Şi când zic all in mă refer la includerea de ecrane AMOLED şi pe modele Moto de 799 lei. Următorul pas este Moto G52 la 1099 lei în versiunea cu 4 GB RAM şi 128 GB stocare, care e şablonul ideal de "telefon 4G midrange puternic".
Are procesorul Snapdragon 680, care e norma segmentului, vine cu cameră principală de 50 MP şi baterie de 5000 mAh. E şi compact şi uşor şi îl scoatem din cutie mai jos, alături de câteva impresii.
Unboxing
În cutie găsim un încărcător de 33W, cablu de la USB-C la USB-A, cheiţa, manual şi husă (transparentă şi flexibilă).
Design
Telefonul e unul entry level, aşadar nu e vreo surpriză că e fabricat din plastic (spate şi rama). Vine pe nuanţele Charcoal Gray sau Porcelain White şi e protejat contra stropirii. Măsoară 8 mm în talie şi cântăreşte 169 de grame, dar îl simt foarte uşor în mână. E şi foarte uşor de manevrat cu o singură mână şi butoanele fizice sunt puse la îndemână. La ergonomie şi priză stă super OK. Nici construcţia nu e rea deloc.
Display şi hardware
Ecranul este un AMOLED de 6.6 inch, cu rezoluţie de 2400 x 1080 pixeli şi refresh rate de 90 Hz. Muchiile au grosime medie, în afară de bărbie, care e un pic mai "cărnoasă". Procesorul e un Qualcomm Snapdragon 680 4G de 6 nm, unul octa core cu GPU Adreno 610. Acelaşi CPU s-a găsit şi pe Realme 9 şi pe Samsung Galaxy A23, dar şi pe Honor X8. Vine cu 4 sau 6 GB RAM şi cu 128 GB stocare, dar şi slot microSD.
Bateria de 5000 mAh se încarcă la 30W, iar pentru securitate avem un cititor de amprente plasat lateral, integrat în butonul Power. Avem parte şi de difuzoare stereo (unul jos şi unul sus), iar pe partea de conectivitate găsim 4G, Wi-Fi dual band, Bluetooth 5.0, GPS, AGPS, Glonass, Galileo, NFC pentru plata contactless şi port USB-C 2.0.
Cameră
Şi iată-ne şi la cameră, cu modul oval, în stilul deja clasic pe Moto G-uri şi Moto Edge-uri. Începem totuşi cu camera selfie decupată într-o bulină în ecran, cu un senzor de 16 MP cu deschidere F/2.5 şi filmare Full HD la 30 FPS. În spate se află o cameră principală de 50 MP cu deschidere F/1.8, PDAF şi pixeli de 0.64 microni.
Găsim în modul şi o cameră de 8 MP ultrawide cu deschidere F/2.2, dar şi o cameră de 2 MP Macro cu deschidere F/2.4 şi blitz LED. Filmarea e limitată la Full HD la 30 FPS, aşa cum am tot văzut pe alte telefoane cu acest CPU. Interfaţa camerei e doldora de opţiuni familiare: Cinemagraph, Ultra Resolution 50 MP, Night Vision, Group Selfie, Spot Color, Panorama, Dual Capture, mod Pro (cu opţiuni ISO, focalizare, balans la alb, expunere), Portrait, Slow Mo şi Macro.
OS, UI
Moto G52 rulează Android 12 în versiunea stock, cu un My UX care aduce opţiuni de customizare layout, font, culori, forme de iconuri, sunete şi altele. Navigarea se face prin gestri şi avem şi egalizare Dolby Atmos pentru speakere, dar şi preseturi. Başca: funcţii de gaming în zona dedicată... şi cea mai arătoasă implementare de Quick Settings.
Impresii
Motorola Moto G52 vine cu un ecran AMOLED, CPU capabil, baterie mare şi corp uşor pentru a tenta publicul tânăr. Ce vrea publicul? Muzică! Avem difuzoare stereo. Gaming! Avem procesor capabil şi ecran AMOLED de 90 Hz. Filme! Diagonală maricică şi panou AMOLED. Autonomie! Bateria de 5000 mAh promite.
De văzut acum cum se împacă acestea pentru un tot unitar diferenţiat de rivalii cu dotări similare. La prima strigare Androidul 12 curat ar fi o diferenţă, dar şi prezenţa ecranului AMOLED în tandem cu acest CPU. Până una-alta, e un telefon foarte uşor de manevrat pentru ce baterie generoasă are.
Motorola Moto G52, prețuri actualizate: