Motorola a inaugurat seria Edge 20 în august, aducându-ne o tripletă de această dată în seria Edge, una axată pe productivitatea lui Ready For şi şi abilităţile camerelor de 108 megapixeli. Am testat deja Motorola Edge 20, dar şi pe Motorola Edge 20 Pro, iar acum e rândul celui mai accesibil model, Motorola Edge 20 Lite.
Terminalul costă 1.699 lei şi a sosit cu un cadou la precomandă: o pereche de căşti Motorola Verve Buds 800. Avem de-a face cu unul dintre cele mai ieftine telefoane noi cu o cameră de 108 MP la bord, cu ecran OLED la bord şi 5G. Primele impresii le aflaţi mai jos.
Unboxing
În cutia acestui telefon se află o husă transparentă, o cheiţă pentru SIM, manual, informaţii juridice, încărcător de 30W şi cablu de la USB-C la USB-C.
Design
Terminalul este fabricat din plastic (ramă şi spate) şi are un strat protector care respinge lichidele. Are muchiile spatelui uşor curbate, încât să stea mai bine în mâna utilizatorului, iar modulul camerei are un design care îmi aminteşte de Xiaomi Mi 11 şi Mi 11 Lite cumva. Zona camerei atrage scame şi particule, iar zona frontală are muchiile destul de groase.
E un telefon aderent, bine construit, dar nu e uşor de manevrat cu o mână, fiind lung şi lat. Măsoară 8.3 mm în talie şi cântăreşte 185 de grame. E destul de arătos, dar mai degrabă pe nuanţa Lagoon Green, decât pe cea Electric Graphite pe care o avem noi.
Display şi hardware
În zona frontală se află un ecran OLED de 6.7 inch, cu rezoluţie de 2400 x 1080 pixeli, cu refresh rate de 90 Hz şi suport HDR10+. Are şi aspect 19.5:9 şi orificiu în ecran pentru camera selfie, dar şi o "bărbie" cam mare. Cititorul de amprente se află lateral, integrat în butonul Power cel plat, deasupra căruia se află butoanele de volum. În stânga avem încă un buton fizic, destinat lui Google Assistant.
La interiorul acestui smartphone avem un procesor MediaTek Dimensity 720 5G de 7 nm, acelaşi CPU octa core găsit şi pe Samsung Galaxy A32 5G. În rest, primim 8 GB RAM, 128 GB stocare, slot microSD şi o baterie de 5000 mAh cu încărcare la 30W. Ca de obicei, Motorola promite 2 zile de autonomie pentru terminal.
Avem parte şi de suport 5G, Wi-Fi dual band, GPS, Glonass, BDS, Galileo, dar şi Bluetooth 5.0, NFC, radio FM chiar şi un port USB-C 2.0 jos. Tot jos se află difuzorul singular şi jack-ul audio.
Cameră
În faţă, în decupajul din ecran găsim o cameră de 32 megapixeli, în vreme ce în spate se află o cameră principală de 108 MP, cu deschidere F/1.9, PDAF, pixeli de 0.7 microni, plus o cameră de 8 MP ultrawide, cu unghi de captură de 118 grade şi deschidere F/2.2. Apare şi o cameră de 2 MP pentru Bokeh, cu deschidere F/2.4.
Această cameră filmează în 4K la 30 FPS şi vine şi cu bliţ LED. Printre funcţiile sale speciale se numără Spot Color, Panorama, Pro, Cutout, Cinemagraph, Night Vision, AI, Dual Capture.
Software
Telefonul rulează Android 11 într-o variantă stock, iar Motorola îşi pune amprenta doar prin zona My UX. De aici puteţi personaliza interfaţa, activa setări legate de ecran (Peek Display, Attentive Display), funcţii de gaming şi audio, dar şi multe gesturi de control. De altfel din fabrică telefonul vine cu navigarea prin gesturi activată. Are şi Ready for PC, iar Ready For îi permite mirroring spre un monitor sau televizor, cu mod special de gaming, vizionare video, apeluri Google Duo.
Impresii înainte de Review
Motorola Edge 20 Lite pare a combina cele mai dorite funcţii de către public pe un telefon midrange clasic: ecran mare OLED cu refresh rate ridicat, productivitate prin Ready For şi creativitate cu ajutorul camerei de 108 MP. Are şi un procesor de 7 nm la interior, destul RAM şi stocare, dar şi slot microSD şi jack audio, acestea două din urmă funcţii rar găsite în ziua de azi pe telefoane.
Are şi software stock şi fără bloatware şi marea mea curiozitate e cât ține bateria, dar şi cât de future proof e procesorul, fiind unul dintre cele mai ieftine MediaTek-uri 5G.
Motorola Edge 20 Lite, prețuri actualizate: