Samsung Galaxy S8 e la câteva zile distanţă de debutul în magazine, dar există deja şi norocoşi care au primit terminalele mai devreme. E vorba despre cei care au făcut precomandă din timp şi inevitabil apar şi primii cârcotaşi. Se pare că unii dintre posesorii noului flagship au descoperit că unele modele S8 au o nuanţă roşiatică a ecranului.
În trecut am auzit de flagship-uri cu light bleed sau chiar iPhone-uri cu ecran gălbui, dar de obicei Samsung are nişte panouri Super AMOLED impecabile. În imaginea de mai sus se vede clar că telefonul din dreapta şi cel din stânga afişează imagini mai roşiatice decât cel din centru. Încă nu e clar cât de răspândită e problema, mai ales că nu foarte multe persoane au primit terminalul pana acum.
Teoretic necazul se rezolvă din setări, din zona reglajului RGB, sau în cel mai rău caz cu un patch ulterior. Noi nu am remarcat vreo nuanţă bizară în timpul recenziei lui Galaxy S8 şi deocamdată cazurile sunt prea izolate pentru generalizare. La drept vorbind dacă după câteva luni de vânzare aceasta va fi cea mai mare problemă a telefonului, atunci stă bine faţă de alte terminale mai controversate şi mai ales faţă de Note 7.