Samsung crește cu peste 40% primele livrări de terminale Galaxy S8, în comparaţie cu livrările lui Galaxy S7

462 ori
<b>Samsung crește cu peste 40% primele livrări de terminale Galaxy S8, în comparaţie cu livrările lui Galaxy S7</b>Nici nu a fost lansat oficial pe piață și iată că deja Samsung Galaxy S8 primește și estimări legate de primul batch de livrări pregătit pentru comercializare. Aparent, sud-corenii de la Samsung ar fi mărit cu peste 40% primele livrări de terminale

Surse din Coreea de Sud ar fi descoperit că Samsung şi-ar fi marit semnificativ primele livrări de modele Galaxy S8, în comparaţie cu livrările de unităţi ale predecesorului. Asta înseamnă că firma asiatică are aşteptări foarte mari pentru vânzările iniţiale ale terminalului său.

O publicaţie sud coreeană afirmă că numărul de unităţi iniţiale ar fi cu 40% mai mare decât cel de 12 milioane de modele S7 de anul trecut. După eşecul lui Note 7 din 2016 Samsung are o mare revanşă de luat prin lansarea noului terminal. Pe S8 şi S8 Plus le aşteptăm pe 29 martie şi ar urma să fie puse în vânzare pe la mijlocul lunii aprilie.

Samsung se aşteaptă să vândă în jur de 60 de milioane de unităţi Galaxy S8, faţă de cele 48 de milioane vândute în cazul lui S7 şi 45 de milioane pentru Galaxy S6. Publicaţia coreeană The Bell mai scrie şi că Samsung Display va furniza 10 milioane de panouri OLED pentru Galaxy S8 şi 6 milioane de panouri mai mari pentru modelul Galaxy S8 Plus.

Acestea vin în prima tranșă de livrări în intervalul ianuarie - martie. Livrările totale ar putea atinge 55 de milioane de unităţi în acest an, conform estimărilor. Samsung s-a pregătit şi de o posibilă criză de panouri OLED, având mai multe ecrane pregătite dacă e nevoie, mai ales dacă şi Apple are nevoie de această tehnologie pentru iPhone 8.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×