Truecaller este poate cea mai populară aplicaţie de pe mobil pentru identificarea şi blocarea apelurilor telefonice. Acum tocmai a primit o funcţie pe baza de AI, care permite înregistrarea apelurilor pe iOS şi Android.
Cu provenienţă suedeză, fix ca Spotify, aplicaţia se lansa în 2009 şi mai permite flash messaging, dar şi înregistrarea de apeluri, care fusese disponibilă până la Android 8. Acum a revenit şi e disponibilă pentru cei 350 de milioane de utilizatori. Funcţia e lansată în SUA şi treptat ajunge pe tot globul. Noua funcţionalitate face parte din pachetul premium şi permite înregistrarea ambilor participanţi la apel cu o claritate ridicată.
Oferă chiar şi un transcript, o stenogramă dacă vreţi a conversaţiei, un rezumat text prin care se navighează mai uşor. E un lucru util pentru cei care iau notiţe în timpul unui apel sau jurnaliştii care realizează un interviu telefonic. Utilizatorii de iPhone vor putea face backup cu toate înregistrările în iCloud. Pe Android ai backup în Google Drive.
AI-ul va genera automat chiar şi un titlu al convorbirii tale. Google tala accesul la Accessibility API în 2018, blocând înregistrarea apelurilor. Ce face Truecaller acum este că utilizează un serviciu de telefonie cloud cu înregistrare automată şi evită problemele cu înregistrarea on device blocată de Google.