Interzis cu telefonul mobil în şcoli; În ce ţară se pune măsura în aplicare?

719 ori
<b>Interzis cu telefonul mobil în şcoli; În ce ţară se pune măsura în aplicare?</b>O măsură cu care ne tot ameninţă legislatorii din toată lumea, de când nomofobia a devenit o problemă este interdicţia de utilizare a telefoanelor în şcoli. Teoretic asta o regulă era deja în vigoare de vreo 10-20 de ani şi era de bun

O măsură cu care ne tot ameninţă legislatorii din toată lumea, de când nomofobia a devenit o problemă este interdicţia de utilizare a telefoanelor în şcoli. Teoretic asta o regulă era deja în vigoare de vreo 10-20 de ani şi era de bun simţ şi ştiut de toţi că elevii nu au voie pe telefon în oră. Dar acum Marea Britanie vrea să facă din asta o lege. Olanda are această masură deja

Miniştri britanici au confirmat planuri de a interzice utilizarea telefoanelor mobile în şcolile din ţara insulară. Vor emite şi o serie de ghiduri pentru profesori, unele aprobate de sindicatele profesorale. O parte din practicile de acolo ar fi fost deja adoptate, se pare. Aparent elementul de rezistenţă contra noilor legi e constituit de... părinţi.

Şcolile vor avea o largă plajă de măsuri de implementare a interdicţiei, de la obligarea elevilor de a îşi lăsa telefoanele acasă până la a le înmâna cuiva la intrarea în şcoală şi a le ţine în dulăpioare sub cheie. Sau să li se permită elevilor să ţină telefoanele la ei, cu condiţia să nu fie folosite sau auzite. Un studiu realizat de britanici arată că 97% dintre copii au un telefon până la vârsta de 12 ani şi că problemele de concentrare sunt tot mai mari din cauza dispozitivelor de genul.

E şi potenţial mai mare de bullying din cauza lor şi de presiune socială. Secretarul pe domeniul educaţiei în UK, Gillian Keegan a declarat că elevii merg la şcoală pentru a învăţa, a lega prietenii, a socializa pe viu, nu pentru a sta pe telefon, ceea ce e cât se poate de just. Mai e apoi şi problema conţinuturilor accesate de pe telefon, de la cele violente la cele pentru adulţi.

Legile noi specifică şi că elevilor trebuie să li se comunice foarte clar şi motivele pentru care nu sunt lăsaţi cu telefoane la şcoală.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×