Instagram a lansat Edits, un rival pentru CapCut; Ce funcţii are?

682 ori
<b>Instagram a lansat Edits, un rival pentru CapCut; Ce funcţii are?</b>Instagram continuă să se reinventeze pe fondul crizei lui TikTok. Întâi a făcut mici schimbări de interfaţă, apoi oferă reel-uri de 3 minute şi mai nou a lansat şi aplicaţia Edits, un rival pentru CapCut

Instagram continuă să se reinventeze pe fondul crizei lui TikTok. Întâi a făcut mici schimbări de interfaţă, apoi oferă reel-uri de 3 minute şi mai nou a lansat şi aplicaţia Edits, un rival pentru CapCut.

CapCut vine tot de la ByteDance, creatorul TikTok şi a fost la rândul său interzisă în SUA, odată cu TikTok. Ei bine Instagram oferă o alternativă, sub forma lui Edits, aplicaţie care se află în stadiu de precomandă în App Store-ul din SUA şi e aşteptată luna viitoare. Şeful Instagram, Adam Mosserii a confirmat că o versiune pentru Android e de asemenea în pregătire. 

Edits

Instagram Edits le permite utilizatorilor să captureze şi editeze clipuri video verticale şi să le posteze pe orice platformă doresc. Dacă alegeţi să le postaţi pe Instagram, aplicaţia va oferi metrici şi cifre ample cu privire la audienţă şi engagement, mulţumită integrării cu Instagram Reels. 

Edits primeşte şi un tab dedicat Inspiration, dar şi uneltele din CapCut, de la Green Screen la tranziţii, subtitrări, voice over-uri, overlay-uri, efecte. Există şi o funcţie de animaţie cu AI pentru a aduce la viaţa imagini. Plus multe setări pentru rezoluţie, frame rate, dynamic range, zoom. Se poate şi colabora la clipuri şi partaja drafturi video.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×