În urmă cu câteva zile vedeam un teaser ce anunța intenția Infinix de a anunța un „smartphone” în colaborare cu BMW. Totuși, aflăm astăzi că e vorba de fapt despre o serie „Racing Edition”, ce implică întreaga serie Infinix Note 40. Vorbim practic despre telefoane deja lansate, dar care sosesc începând din această lună inclusiv într-o variantă specială BMW. Mai jos am detalii.
În materialele promoționale am dat doar de Infinix Note 40 Pro+ 5G, model de top încă nelansat în România. Totuși, cu design BMW vom găsi și modele precum Infinix Note 14 Pro 4G / 5G și Note 40 4G / 5G. Aceste modele vin și cu un co-procesor sub capotă care se ocupă de management-ul consumului energetic, numit Cheetah X1. El oferă și încărcare rapidă de până la 100W în cazul variantei de top din serie, respectiv 20W wireless.
Iată specificațiile lui Infinix Note 40 Pro+ 5G:
- Ecran: 3D curbat, 120Hz AMOLED
- Camera: Sistem de camere super-zoom de 108MP cu OIS
- SoC: MediaTek Dimensity 7020
- Chip management energie: Cheetah X1, cu suport FastCharge 2.0
- Încărcare: Până la 100W Multi-Speed FastCharge, 20W Wireless MagCharge
- Sistem de operare: Infinix XOS 14 (bazat pe Android 14)
- Suport actualizări: Până la Android 16 + 3 ani de patch-uri de securitate
- Audio: Difuzoare stereo by JBL
- Iluminare: Iluminare AI Halo activă (zona camerei)
Pe lânga design-ul special, telefonul aduce wallpapere exclusive + o temă inspirată de „energia curselor”, încorporând elemente dinamice. Infinix Note 40 Pro+ 5G aduce display curbat de 6.78 inch în diagonală, are cameră de 108 MP în spate cu OIS, alături de doi senzori a câte 2 MP (Macro / Bokeh) și baterie generoasă, de 4600 mAh ce se încarcă la 100W pe fir. Pe lângă un CPU Dimensity 7020 primim 16 GB RAM + 256 GB de stocare.
În ediție specială e livrat cu husă, folie, încărcător MagCharge magnetic + baterie externă. Prețul nu a fost încă dezvăluit.