Seria de telefoane Redmi Note 14 sosește săptămâna viitoare; Noile modele au design-ul confirmat

1.349 ori
<b>Seria de telefoane Redmi Note 14 sosește săptămâna viitoare; Noile modele au design-ul confirmat</b>Despre seria de telefoane Redmi Note 14 am mai auzit zvonuri în ultimele săptămâni. Ei bine, iată că lansarea lineup-ului va avea loc curând, compania confirmând deja perioada de debut. Vorbim în acest caz despre terminale midrange și high-midrange

Despre seria de telefoane Redmi Note 14 am mai auzit zvonuri în ultimele săptămâni. Ei bine, iată că lansarea lineup-ului va avea loc curând, compania confirmând deja perioada de debut. Vorbim în acest caz despre terminale midrange și high-midrange a cărui design e acum confirmat oficial. Pe baza leak-urilor din trecut ne-am putut face deja o idee asupra specificațiilor. Mai jos am detalii.

Pare că Redmi va lansa doar două modele din seria Note 14. Pare că e vorba despre Redmi Note 14 Pro, respectiv Note 14 Pro+. Ambele vor aduce rezistență la șocuri, design waterproof și suport software extins. Terminalele pe care le vedem în teaser confirmă totodată randările ajunse pe web în trecut. Vor primi camere integrate într-un modul „squircle”, corpuri fabricate din sticlă, ușor curbate pentru extra-ergonomie.

Până acum am aflat mai multe detalii cu privire la varianta Pro din lineup. El va primi certificare IP68, va avea procesor Snapdragon 7s Gen3 sub capotă sau Dimensity 7350, iar bateria ar sări de 5500 mAh. Alimentarea terminalului se va realiza la 90W pe fir. În spate vom primi un senzor principal de 50 MP în acest caz. 

Ambele telefoane vor aduce certificare IP68 pentru rezistență la apă și praf. Până acum doar Redmi Note 13 Pro+ avea o astfel de certificare, predecesorul modelului Pro primind practic un upgrade de la IP54. De remarcat că data exactă de lansare nu e specificată. Redmi va dezvălui mai multe detalii mai târziu. Totodată, merită menționat că vorbim despre lansarea din China. La nivel global terminalele vor ajunge la 1-2 luni distanță. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×