Huawei ar mai pregăti şi alte produse pentru evenimentul de pe 22 octombrie, când se lansează Mate 40

1.213 ori
<b>Huawei ar mai pregăti şi alte produse pentru evenimentul de pe 22 octombrie, când se lansează Mate 40</b>Suntem într-o săptămână de foc, iar în intervalul următoarelor 10 zile se lansează iPhone 12, OnePlus 8T şi Huawei Mate 40 Pro. Acesta din urmă vine pe 22 octombrie, dar aparent nu o va face singur

Suntem într-o săptămână de foc, iar în intervalul următoarelor 10 zile se lansează iPhone 12, OnePlus 8T şi Huawei Mate 40 Pro. Acesta din urmă vine pe 22 octombrie, dar aparent nu o va face singur. O sursă din China a postat pe Weibo că Huawei pregăteşte şi alte produse/dispozitive pentru debut.

Dacă nu era pandemia, Huawei şi-ar fi ţinut evenimentul la Munchen sau Paris, prezentând mostre realizate local cu ajutorul noii camere de pe flagship. Aşa vom primi doar un eveniment virtual, în cadrul căruia vor apărea cel puţin 2 telefoane: Mate 40 şi Mate 40 Pro. Se mai zvoneşte şi că primim un Mate 40 Pro+, dar şi o versiune Porsche Design.

La acelaşi eveniment Huawei ar urma să prezinte noul procesor de 5 nm Kirin 9000, o premieră în segmentul Android. Un blogger de pe Weibo afirmă şi că următoarele produse mai văd lumina zilei săptămâna viitoare:

  • Huawei Freebuds Studio, o pereche de căşti on ear
  • Huawei Sound X, o boxă inteligentă cu acustică high end
  • Un nou produs din seria Mate, din segmentul de ecosistem. Poate un Mate Watch?
  • Huawei Watch GT 2 Pro primeşte un debut global
  • Alte noi produse din zona Smart Life: probabil routere, hub-uri 5G, ochelari, modemuri portabile 5G

Vă reamintesc că am avut deja o sumedenie de scăpări legate de Huawei Mate 40 şi Mate 40 Pro. Se pare că pe varianta Pro ar reveni butoanele fizice de volum şi că avem o diagonală de 6.6 inch şi un ecran "cascadă" produs de LG şi BOE. Are refresh rate de 90 Hz, procesor Kirin 9000 şi ar adopta o cameră quad în spate, într-un modul circular.

Include un senzor de 50 megapixeli, cu tehnologie "Liquid Camera" şi i se alătură o cameră ultrawide, una telephoto cu zoom optic şi o a patra cameră misterioasă. Aparent avem şi încărcare la 66W pe cel puţin unul dintre modelele noi. Aflăm mai multe pe 22 octombrie.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×