Dacă nu ai fost pe fază, atunci află că ieri pe data de 21 octombrie a avut loc Snapdragon Summit 2024, eveniment în cadrul căruia Qualcomm a prezentat noul procesor flagship Snapdragon 8 Elite. Acesta a fost confirmat cu doar câteva momente în urmă pentru smartphone-ul de gaming ASUS ROG Phone 9, iar acum și Honor face un anunț similar, optând pentru această soluție pe seria Magic7.
Până când vom vedea telefonul lansat, Honor are în plan ca înainte să prezinte interfața MagicOS 9.0 bazată pe Android 15 și care va fi inaugurată de noile telefoane magice. Magic7 și MagicOS 9.0 vor aduce premiere precum "prima redare grafică NPU în timp real pentru jocurile mobile" și "primul agent AI pe dispozitiv din industrie pentru un ecosistem deschis."
Ce înseamnă asta mai exact este că telefonul va folosi AI generativ pentru a reduce încărcarea unității GPU și odată cu asta se reduce și temperatura și scade consumul. Cât despre acel agent AI, vorbim despre un soi de asistent capabil să se ocupe de task-uri precum comanda de mâncare folosind comenzi text sau un prompt vocal.
Cu acordul utilizatorului va învăța din comportamentul acestuia, dacă preferă cafea cu lapte obișnuit sau poate cafea cu lapte de cocos, urmând a face decizia pe seama acestui habit. Simplifică și task-urile complexe precum căutarea și anularea abonamentelor nedorite la nivelul a diferite aplicații, asta cu o singură comandă.
De asemenea, acest AI Agent te poate asista în plănuirea unei vacanțe, achiziția de bilete, administrarea evenimentelor din calendar, organizarea de notificări, ba chiar și cu transferul de fișiere între aplicații. Honor mai scoate în evidență și colaborarea cu Qualcomm Technologies pentru a redefini ecosistemul AI-first.
Aici tehnologia MagicRing va permite utilizatorilor să experimenteze un AI seamless pe diferite dispozitive, aplicații și servicii. Ca reminder, Honor Magic7 se lansează în China pe 30 noiembrie. MagicOS 9.0 vine mâine!