HONOR are planuri mari pentru finalul de lună octombrie a anului 2024. Astfel, pe 23 octombrie ne va prezenta următoarea versiune importantă de platformă software, MagicOS 9.0, în vreme ce săptămâna viitoare, tot miercuri va prezenta noul telefon flagship. Pe 30 octombrie se iveşte seria HONOR Magic7, care azi primeşte un teaser legat de cameră.
Compania a postat video-ul teaser de mai jos, care confirmă modulul foto circular al noului Magic7 Pro. E similar cu ce am văzut pe Magic6 Pro, doar că acum avem 4 senzori şi nu 3. Nuanţa de aici se numeşte Moon Shadow Gray şi e inspirată de filmul SF "A Trip to the Moon". Clipul nu ne prezintă şi partea frontală a terminalului, dar aici ajuta schiţe scăpate pe Internet.
HONOR Magic7 Pro va aduce un decupaj pilulă, care include o cameră selfie şi un senzor 3D ToF pentru recunoaştere facială şi Bokeh. În spate vom primi o cameră telephoto periscop cu zoom optic 6X şi zoom hibrid 100X. Ecranul va fi curbat, iar în jurul modulului foto va fi un soi de inel cu margini angulare, arătând ca un smartwatch Huawei Watch GT5.
Seria Magic7 va sosi în 4 nuanţe: gri, alb, albastru şi negru, în vreme ce Magic7 cel de bază va sosi şi pe auriu. Vom avea la bord 512 GB sau 1 TB stocare, dar va exista şi o variantă de 256 GB. Procesorul va fi un Snapdragon 8 Elite, aşa cum s-a confirmat deja.
Alte dotări? Un senzor foto Omnivision OV50H, cel de pe Huawei Pura 70 şi Xiaomi 14, o cameră periscop de 50 MP cu senzor Sony şi una ultrawide de 50 MP cu senzor necunoscut. Modelul Pro are şi baterie de 5620 mAh cu încărcare la 100W pe fir şi 80W wireless.