ASUS ZenFone 5 este un telefon high midrange, având o ofertă excelentă în România, cu card de 128 GB la pachet şi baterie externă, toate la 1999 lei. Îl testăm în aceste zile şi revenim săptămâna viitoare cu o recenzie, dar până atunci l-au testat şi francezii de la DxOMark, care au avut câteva surprize plăcute la capitolul cameră. Despre ce e vorba aflaţi mai jos.
Pentru că îmi plac spoilerele, aflaţi că ASUS ZenFone 5 primeşte nota 90 de la DxOMark, ceea ce îl plaseaza pe un loc aproximativ 11 în top, la egalitate cu modele ca Google Pixel, HTC U11, Vivo X20 Plus sau Xiaomi Mi Note 3. E peste Galaxy S7 Edge şi iPhone 7 Plus. Terminalul vine cu o cameră duală cu senzori de 12 MP + 8 MP, cu PDAF, stabilizare electronică, blitz dual LED şi deschidere F/1.8 pentru prima cameră şi F/2.0 pentru a doua.
Selfie-urile se fac cu o cameră de 8 megapixeli. Trecând la testele DxOMark, performanţa lui ZenFone 5 în condiţii de luminozitate ridicată este destul de bună. Detaliile nu sunt la acelaşi nivel cu modele cu pedigree mai mare, dar se descurcă acceptabil: culori vii şi plăcute, expunere precisă. ASUS-ul se descurcă bine în special în condiţii de contrast ridicat.
La low light şi blitz telefonul afişează extra zgomot şi detalii mai puţine decât un Pixel 2 sau Huawei P20 să zicem. Culoarea şi expunerea se ţin bine şi în aceste condiţii. Bokeh-ul arată binişor şi blurul e natural, dar se deformează puţin dynamic range-ul. La expunere şi contrast telefonul obţine 92 de puncte, iar HDR-ul face o treabă foarte bună.
(Extras din video cu probleme cu cerul cyan)
Culorile au avut 86 de puncte, scor egal cu Google Pixel 2 şi multe terminale high end. Imaginile sunt saturate şi viu colorate, dar totuşi naturale. Balansul de alb şi color shading-ul pot să mai strice din appeal puţin. Dacă nota totală la foto a fost 93 de puncte, cea Video de 86 de puncte a mai tras în jos media finală. Aici textura a făcut probleme, cu 44 de puncte, dar şi zgomotul cu 64 de puncte.
Sunt şi cazuri de refocalizare la filmarea în mers şi o nuanţă neplăcută de cyan la cer în condiţii de contrast ridicat. La aspecte pozitive ale filmării avem o expunere precis, balans de alb OK şi stabilizare decentă. Rămâneţi pe Mobilissimo.ro pentru că venim şi noi cu review curând.