Mai mult ca sigur Tesla a popularizat automobilele electrice și a arătat de-a lungul anilor avantajele unei mașini inteligente, cu aplicație dedicată, senzori și camere de exterior și interior. Acum au ieșit la iveală informații mai puțin plăcute. Se pare că angajații companiei s-au distrat copios în perioada 2019-2022, distribuind imagini și clipuri video înregistrate în mașinile Tesla. Detalii avem mai jos.
Informațiile sosesc prin intermediul publicației Electrek (via Reuters). Probabil știți deja că automobilele Tesla au camere care filmează atât la exterior, cât și la interior. Sunt folosite pentru funcții precum „TeslaCam” și „Sentry Mode”. Primul mod e folosit în timpul condusului și funcționează fix ca o cameră de bord tradițională. Modul Sentry e folosit atunci când mașina este parcată, pentru securitate în cazul unui accident sau chiar a unui furt.
Se pare că toate aceste filmări erau trimise către Tesla, iar angajații care aveau acces la ele s-au amuzat pe seama lor. Au fost înregistrate accidente, dar și imagini mai sensibile, cu momente intime ale posesorilor. Angajații trimiteau clipuri și imagini private în grupuri sau prin mesaje directe spre colegii lor.
Tesla a declarat ulterior că aceste imagini nu pot fi asociate cu mașina sau cu posesorul său. Cu toate acestea, angajații au confirmat că aplicațiile folosite pentru management pot afișa detalii privind locația filmărilor și automat cine este posesorul autovehicului.
Se pare că angajații puteau accesa și imagini capturate în timpul utilizării Sentry Mode, atunci când autmobilul era parcat. Astfel au putut vedea chiar și ce se întâmplă în garajul CEO-ului Elon Musk, acolo unde se află „Wet Nellie”, un Lotus Espirit modificat pentru a fi folosit în filmul James Bond (The Spy Who Loved Me). Mașina a fost cumpărată de Musk în 2013 cu aproape 1 milion de dolari. Aveți mai multe detalii despre ea pe Wikipedia.
O veste bună e faptul că Tesla a modificat în 2023 abordarea cu privire la confidențialitatea utilizatorilor și modul în care gestionează videoclipurile din mașinile lor. Astfel, începând din acest an imaginile capturate în Senty Mode și Dashcam Mode sunt procesate direct de sistemul de infotainment al mașinii, fără a fi trimise înregistrări spre Tesla. Alte date sunt trimise sub anonimat, iar doar informații critice cu privire la locație sau viteză pot fi share-uite cu producătorul de automobile. Aceste opțiuni pot fi modificate din zona de setări a mașinii Tesla, sub meniul „Data Sharing”.
Iată și un tabel:
Tot prin intermediul Reuters am aflat recent că Tesla a modificat avertismentele cu privire la utilizarea camerelor echipate pe mașinile sale în spațiile publice. În manualul Tesla este acum specificat că șoferii se fac responsabili de utilizarea camerelor în spațiul public. Germania, Olanda și China au presat compania cu privire la acest lucru.
Un purtător de cuvânt al agenției pentru protecția datelor din Berlin a declarat ulterior că persoana care conduce mașina se face responsabilă pentru oprirea camerelor în spațiile publice, pentru a nu înregistra în cadru persoane care nu și-au oferit acordul pentru acest lucru. Responsibilitatea e extinsă spre producător doar dacă imaginile cu pricipa sunt transmise și salvate de către Tesla.
Autoritatea de supraveghere a datelor cu caracter personal din Olanda a tras o concluzie similară în februarie, atribuind șoferului responsabilitatea filmării.