Dacă arunci o privire asupra dotărilor foto livrate de realme 14 Pro+ vei vedea că realme nu s-a zgârcit la acest capitol și nu a făcut sacrificii, descoperind și elemente inedite precum un smartphone de 2500 de lei precum camera frontală cu autofocus. Pe hârtie totuși situația seamănă cu ce livra și predecesorul și intrăm mai în detaliu în rândurile de mai jos.
Video-review realme 14 Pro+, secțiunea Cameră
Pentru că tot am vorbit despre camera selfie, aceasta are 32 mpx, f/2.0, 21mm (wide), optează pentru un senzor de 1/2.74" și are autofocus, panoramă, filmează până la 4K@30fps și cu stabilizare gyro-EIS. În spate avem bliț triplu, o cameră triplă cu HDR, panoramă, filmare 4k@30fps, sau 1080p până la 120fps, cu stabilizare gyro-EIS și OIS. Iată cum se prezintă cele 3 camere:
- wide: 50 mpx, f/1.8, 24mm, f/1.56", 1.0µm, PDAF, OIS
- periscop telephoto: 50 mpx, f/2.7, 73mm, f/1.95", 0.8µm, PDAF, OIS, zoom optic 3x
- ultra-wide: 8 mpx, f/2.2, 16mm, 112 grade, 1/4.0", 1.12µm
În aplicația camera avem modurile Photo (0.6x, 1x, 2x, 3x, 6x), Street, Night, Video, Portrait (1x, 2x, 3x), plus zona More cu Pro, Pano, Hi-Res, Movie, Slo-mo, Time-Lapse, Exposure, Dual-view video, Underwater, Doc Scanner, Starry Mode, Tilt-Shift. De asemenea la setări am mai găsit Mirror selfie sau Eye AF pentru camera frontală și spate în modurile Photo, Portrait și Video. Nu este disponibil în 1080p și 60fps.
Avem și lock focus la filmare 30fps, sugestii smart și fotografiere sub apă fix precum avem pe OPPO Reno13 F. O cameră promițătoare care sună foarte apropiată pe hârtie cu cea livrată pe OPPO Reno13 Pro, telefon de 3299 lei. Să vedem ce știe!
Selfie
Începem cu mostre selfie unde până și seara ai parte de rezultate arătoase atât timp cât sunt lumini generoase în jur, iar ziua calitatea este neașteptat de bună, chiar și în condițiile date, cu multe reflexii și lumină de la zăpada căzută în cantitate uriașă peste București. La ieșirea din bloc avem un mod portrait aproape perfect, cu decupare precisă și care are rolul de a scoate subiectul în evidență.
Nu ne lăsăm mai prejos nici în plimbarea prin omăt, unde din nou vedem detalii, texturi fine ale articolelor vestimentare, firbre și chiar fulgi de nea căzuți pe păr. Au existat rare scenarii în care am avut parte de supraexpunere în fundal, cauzată desigur de zăpadă, dar clar vei avea selfie-uri superbe de postat pe Instagram cu realme 14 Pro+.
Zi
Mi-am continuat aventura printre nămeți și am pornit la pas prin orașul gri, întunecat și plin plin de zăpadă. La ieșirea din bloc nu am fost dat pe spate de iluminare, ba chiar mai încântat am fost de cum arătau lucrurile pe ultra-wide. Mai spre stradă, departe de blocurile care contribuiau la tonurile întunecate, detaliile au început să iasă la iveală și nu puteam trece peste fotografiile cu gardul colorat unde am avut parte de nuanțe apropiate de realitate, cu o doză de vibranță aș zice.
Roșul dulapului Easybox arată perfect, iar acea trăsură cafenea din mijlocul zăpezii parcă aducea în ecuație un vibe de Red Dead Redemption chiar în început de joc. În parc aveam aleea curățată și puteam vedea și textura asfaltului negru de sub, iar în depărtare se zărea și mărețul pod. Dar mai arătos părea micul pod cu sticlă verde care ieșea în evidență.
Am prins și brazi doldora de zăpadă, o pisică om de zăpadă, cadre close-up cu zăpada lipită de gardul metalic și forfota orașului prins în două extreme, cea a oamenilor care voiau să ajungă cât mai rapid acasă și cea a oamenilor care se bucurau de zăpada căzută peste București. În mare fotografiile sunt arătoase, detaliate, culori realiste pentru o iarnă veritabilă, iar unde aș mai simți nevoia de optimizare ar fi la HDR, dar știu că între timp a mai venit un update care e posibil să fi rezolvat neajunsul.
Cei care vor să se joace cu diferite efecte, au acel mod Street cu opțiuni variate, care aplică stiluri cinematice peste fotografiile realizate, asta în timp real, fără a mai fi nevoie să mergi ulterior în galerie și să pui tu filtrul specific.
Zoom
Am ajuns și la zoom, unde dacă nu ați uitat deja,a vem o cameră periscop telephoto cu zoom optic 3x și OIS, echivalentul unei focale de 73mm. Încă de la câteva cadre prinde de pe geam mi-am dat seama că această care are multe de oferit și acum că galeria este gata și scriu despre, chiar așa și este. Exceptând tonurile întunecate și nuanțe de gri pretutindeni, camera și-a făcut foarte bine treaba.
Aproape că apare în ecuație și acel efect cinematic văzut la camerele telephoto periscop de pe flagship-uri în care lumea parcă îngheață în timp, iar totul arată foarte bine. Vedem și lemnul cafenelei rulotă și dăm zoom mult pe citatele bătute în cuie, care se văd chiar și printre miile de fulgi de nea. Tricolorul din parc este pata de culoare din acea zi înzăpezită, citim bucuria celor mici ieșiți la săniuș, iar un moment mai târziu dăm nas în nas cu frustrarea celor din trafic.
Closeup și Portrait
Mai departe descoperim cadre closeup, unde camera lui realme 14 Pro+ face o treabă bună în focalizarea de aproape și vedem fulgi de nea, metalul rece al stâlpișorilor din parc, plus cadre artistice precum cea cu bradul și podul în fundal, unde focalizarea de aproape a fost îndreptată spre brad.
La portrait arată excelent țurțurii din jurul felinarelor de pe stâlp și asta în condițiile în care am dat ceva zoom pentru a ajunge acolo. Vedem și felinarul de la trăsura-cafenea, aproape cu decupare perfecte, mici scăpări pe ici pe colo. Revine în peisaj și pisica om de zăpadă și trebuie să recunosc că a fost un cadru complicat, cu subiectul alb și un fundal la fel de alb.
Spre final vedem un alt stâlp de iluminare însoțit de țurțuri, de această dată iluminat și cu un efect de poveste cu fulgii de nea prinși în timp.
Noapte
Ușor ușor a căzut și noaptea peste București, un oraș înghețat și cufundat în lumini portocalii și difuze, accentuate de stratul gros de omăt de la mijloc de februarie. Avem din start un zoom neașteptat de bun chiar la primii pași făcuți în exterior și sunt încântat de cum arată halourile stâlpilor de iluminare. Ceva discrepanțe de culoare sunt odată ce trecem la 3x, cu lumini mai albe, în timp ce sub acest nivel tonalitățile sunt mai galbene-portocalii.
Mai spre stradă vedem în luminile stâlpilor de iluminare mii de fulgi, situație care păstrează în continuare halouri compacte să le spunem așa. Night Mode îl vedem în acțiune pe cafeneaua 5 to GO, iar diferența este clară, cu o siglă optimizată și care se observă mai ales la textul "to go" din logo-ul circular, pe care nu îl puteam citi fără night mode.
Mașina albastră din următorul cadru arată excelent, cu o vopsea metalizată arătoasă și acoperită de zăpadă, iar în fundal se văd culorile siglelor de la magazine. Îmi place cât de arătos este loog-ul Vodafone și roșul acestuia, plus reflexiile și fulgii ce băteau în decor. Zoom-ul 3x pe Mega Image e ce trebuie și am dat și mai mult zoom pe acea reclamă Dedeman unde textul a rămas lizibil chiar și la peste 10x.
Mai spre Auchan avem și aglomerație, mașini înzăpezite iar verdele tramvaiului răsare printre troiene. Un Night Mode eficient pe wide și chiar zoom, nu atât de recomandat pe ultra-wide.
Video
În final ne ocupăm și de video, în început cu mostre selfie unde suntem ninși serioși, dar asta nu ne oprește din plimbare. Din start sunt mulțumit de cum arată stabilizarea, cu toate că avem un ritm de mers rapid. Camera focalizează excelent, chipul este perfect redat, vedem texturi, fulgii de zăpadă în zbor, expresii faciale, iar dacă vrem un unghi mai wide există o opțiune dedicată ce extinde cadrul, iar aici HDR-ul își mai pierde din eficacitate, cu zone mai întunecate mai ales sub bărbie. Am filmat și landscape, unde detaliile rămân la cote înalte și sunt surprins că zăpada nu cauzează o supraexpunere majoră aici.
Pornim apoi mai departe, cu lumea pe fugă, iar în 4K ne bucurăm de detalii, stabilizarea arată la rândul său bine, cu mici excepții când apare o balansare. Culorile gardului sunt savuroase în contrast cu zăpada albă din jur, iar nuanțele arată realist, fără exagerare. Avem și o stabilizare Ultra Steady, dar balansul cu pricina se păstrează. La zoom vedem cum cei mici se bucură de zăpadă, iar aici nu aș exagera cu nivelul de zoom, pentru că după 4-5x apare zgomotul în ecuație.
Panoramarea arată bine, fără stutter și auzim vocile încântate ale celor mici. Nu puteam să sărim peste urcatul treptelor, iar aici în 4k@30fps mai apar un efect ca de refocalizare, îmbunătățiri fiind dacă aplicăm Ultra Steady când scadem rezoluția. Focalizarea are nevoie de o milisecundă pentru a intra în acțiune, dar și fundalul poate fi de vină. Mai spre centrul comercial facem un nou test de stabilizare iar camera continuă să se mai îngâtuie la fiecare pas făcut.
A venit și seara, iar printr eblocuri lucrurile arată chiar bine, iar la fel ca și ziua, există momente în care camera pare că se ajustează la cadru. Panoramarea este lină, nu avem halouri exagerate, iar zoom-ul rămâne eficient. Clar o captură video cu care nu îți este rușine, fie zi sau noapte și ce mi-aș fi dorit ar fi fost o stabilizare mai precisă, fără acele momente de refocalizare, ca o bătaie a inimii. Avem detalii, culori realiste, panoramări smooth și parcă filmare selfie mai bine stabilizată?
Disponibilitate
Prețuri actualizate