Nokia X30 5G: OS, UI, aplicaţii cu tăria că Android One e încă relevant

844 ori
<b>Nokia X30 5G: OS, UI, aplicaţii cu tăria că Android One e încă relevant</b>HMD păstrează bună tradiţie a software-ului stock şi aerisit, curat şi fără bloatware şi pe Nokia X30 5G. Telefonul vine cu Android 12 şi aşa cum arată şi ecranul de boot, adera la programul Android One. În ziua de azi cred că doar această companie

HMD păstrează bună tradiţie a software-ului stock şi aerisit, curat şi fără bloatware şi pe Nokia X30 5G. Telefonul vine cu Android 12 şi aşa cum arată şi ecranul de boot, adera la programul Android One. În ziua de azi cred că doar această companie mai e parte din proiect.

Video-review Nokia X30 5G, secțiunea OS, UI & APPS

Păcat totuşi că nu a primit terminalul Android 13 în timp util, când am realizat recenzia. Ni se promit 3 actualizări de OS aici şi tot 3 ani de security patch-uri. Experienţa de aici e familiară, de la Dark Mode, feed-ul din stânga pentru ştiri şi widgeturile nu încă 3D că la Android 13. Avem şi Privacy Dashboard care ne indică ce aplicaţii au accesat ce resurse în ultimele 24 de ore sau 7 zile, dar şi indicatorul verde ce apare sus pentru a ne arăta că e accesata camera sau microfonul.

Meniul de setări este monocrom şi minimalist, iar bulele Quick Settings au fost mărite fata de versiunile trecute de Android, pentru a fi mai comod de apăsat. Putem seta acum şi localizarea precisă sau aproximativă când pornim o aplicaţie, tot ca parte a iniţiativelor de Privacy. Avem şi app drawer, dar şi cele personalizări la nivel de look al interfeţei, care se fac prin extragerea unor culori de bază din wallpaper şi aplicarea lor la nivelul întregului UI, inclusiv iconuri.

Capturi de ecran Nokia X30 5G:

Cititorul de amprente este integrat în ecran, doar că mai dă şi rateuri uneori. E rezonabil de rapid, dar nu mereu precis, mai ales când ţii degetul la 90 de grade sau alt unghi mai ciudat. La capitolul aplicaţii avem numai cele stock Google, de la Gmail la Maps şi de la YouTube la Google Photos, Files, Drive etc. Că extra-uri primim Linkedin, Netflix, Spotify, ExpressVPN şi GoPro Quick. 

Toate confirmă orientarea tinerească şi multimedia a produsului.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×