Honor View 20 a fost telefonul de încheiere a lui 2018 pentru Huawei, dar se ţine rezonabil şi în 2019. E net peste ce a fost Honor 10 şi o arată şi dotările sale. Mă refer evident la cameră, care include un senzor de 48 de megapixeli, celebrul Sony IMX586, pe care l-am găsit pe surprinzător de multe telefoane în 2019, de la ZenFone 6 la Moto Z4 şi de la Nubia Red Magic 3 la Xiaomi Mi 9T Pro.
Video-review Honor View 20, secțiunea camera
E vorba de celebrul senzor cu tehnologie Quad Bayer, care combina 4 pixeli în unul singur, mai mare şi care captează mai mult lumina. Pe lângă acest senzor avem şi o cameră stereo Time of Flight, care la final de 2018 încă era la început de drum. Acum este normalitate... Camera lui Honor View 20 poate şi scană în infraroşu şi 3D, cea ToF evident.
Galerie capturi de ecran interfață grafică cameră Honor View 20
Avem parte şi de filmare Slow Motion la 960 FPS, modelare 3D şi recunoaştere a 1500 de scenarii. Decupajul din ecran (unul dintre primele de piaţă, poate chiar primul) ascunde o cameră de 25 de megapixeli, cu HDR şi AI. Interfaţa camerei pune accent pe funcţii că AI, Night, Portrait, Moving Pictures, deja clasice pe Huawei-uri. Avem şi AR Lens şi modul Artistic de la Honor 10. Dacă doriţi puteţi chiar să faceţi fotografii de 48 de megapixeli, la rezoluţie de 8000 x 6000 pixeli, cu super detalii, dar câteva secunde de aşteptare până la capturarea să.
Trecem la galeria foto, unde găsim preparate culinare cu textură convingătoare. Chiar dacă am lăudat detaliile capturii de 48 MP, zic că se cam deformează culorile. Prim planurile sunt fantastice, comparabile cu orice flagship de 2018 şi 2019. Vegetaţia arată excelent, iar verdele e calibrat cu o ligă peste cel al lui Huawei P20 Pro. Nici zoom-ul nu e rău, chiar şi în lipsa unui obiectiv telephoto.
Avem un semn de circulaţie ca exemplu aici....
Panorama e OK la prima vedere, la 11840 x 2880 pixeli, dar apare şi ceva neclaritate. Îmi place cum sunt scoase la lumina zonele întunecate în HDR-uri şi vreau să subliniez iarăşi cât de mult mă mulţumesc culorile acestor fotografii. Captură de adâncime e solidă, una dintre cele mai bune de pe piaţă, dar ştiam deja ce poate Huawei aici după P20 Pro şi Mate 20 Pro. Apar câteva fotografii cu o frânghie la un loc de joacă cu o textură fantastică şi o delimitare perfectă de prim plan versus fundal. Atenţie mă refer la captură de adâncime standard, pe Auto, nu la cea Bokeh!
Selfie-urile... cum stăm cu selfie-urile? Mi se văd binişor porii pielii, asta pot zice şi nuanţa tenului arata OK. Bifează şi luminozitatea dorită şi detaliile sunt gârlă, chiar şi după ce dai zoom pe monitorul de 27 inch. Efectele speciale pentru selfie nu prea mă impresionează, dar Bokeh arata foarte bine. Sunt câteva fotografii la nivel de Huawei Mate 20 Pro sau P30 Pro cu lejeritate.
Că neajunsuri aş spune faptul că e greu să focalizezi la prim planuri uneori, iar Bokeh-ul nu e mereu perfect. Când iese, iese foarte bine totuşi. Aş plasa acest telefon muuuuuult peste Honor 10, dar şi clar peste Huawei P20 Pro. Nu bate Mate 20 Pro totuşi.
La captura low light am dat peste halouri alungite şi o nuanţă de galben neobişnuită. Îmi dă senzaţia unei picturi, unei vopsele, dar la o doua privire cam aşa ar trebui să se vadă o captură nocturnă ideală. Claritatea e mereu perfectă, zoom-ul e solid, iar lămpile stradale apar destul de clar în cadru. Nici bliţul nu e rău şi nu îneacă imaginea cu albul său.
LED-urile de la logo-ul Farmacia Catena se văd la fel de clar că la Huawei P30 Pro. Personal am fost şocat de detaliile capturii nocturne. Avem şi câteva picături pe jos, pe suprafeţe plate care se văd superb. În 2018 ar fi fost top 3-5, în 2019 prinde top 10 cred.
Să vedem cum stăm şi cu filmarea, tradiţional punctul slab al celor de la Huawei, mai ales pe Honor-uri. Începem cu un slow motion 720p care e drăguţel, nu mai mult. Filmarea 4K vine cu nişte culori perfecte, de Naţional Geographic, până şi verde. Nota bene, Huawei P20 Pro, care deforma rău albastru şi verdele! Şi microfonul a prins vocea unui pici în mod mulţumitor.
E ceva vibraţie a imaginii atunci când urci scări şi filmezi, dar pe terra firma zic că stăm OK, pentru un Huawei. Era o zi cu nori şi asta se resimte în întunecimea capturii video. Până şi filmarea la 60 FPS, acolo unde a suferit Huawei Mate 20 Pro este bună, plus/minus mici arsuri. Focalizarea a fost perfectă indiferent de situaţie, iar panoramare se face fără ghosting, chiar şi dacă te grăbeşti cu ea.
Ca şi la fotografiere mă mulţumeşte şi zoom-ul. Filmarea selfie vibrează multişor, dar fata mea rămâne vizibilă şi acceptabilă pentru un vlogging pe fugă. Am şi o opinie nepopulară pentru voi. Sunteţi gata? Honor View 20 filmează mai bine decât Huawei P30 Pro! Să înceapă aruncările cu roşii şi ouă!
Filmarea low light aduce tremurături, dar nu aşa rele ca la Huawei P30 Pro. Sunt reflexii extinse şi mari la sursele de iluminare, dar per total, la culori şi cantitatea de lumină eu i-aş da OK-ul. Sunt foarte surprins de cum poate filma acest Huawei şi mi-am revizuit percepţia despre telefoanele Honor cu ocazia testării acestui model. Mă face cu atât mai curios să testez Honor 20 să văd ce a adus extra...
Disponibilitate
Prețuri actualizate
- 🛒 eMAGaflă prețul
- 🛒 QuickMobile (cupon -3%: QUICK202)află prețul
- 🛒 evoMAGaflă prețul
- 🛒 PC Garageaflă prețul
- 🛒 Vexioaflă prețul
- 🛒 ITGalaxyaflă prețul
- 🛒 Orangeaflă prețul
- 🔎 Compari.roaflă prețul