Xiaomi e pe locul 2 în Europa la vânzări smartphone în trimestrul 3 din 2021, anunţă o creştere a veniturilor şi profiturilor

1.445 ori
<b>Xiaomi e pe locul 2 în Europa la vânzări smartphone în trimestrul 3 din 2021, anunţă o creştere a veniturilor şi profiturilor</b>Xiaomi vine după un an în care a urcat pentru o perioadă pe locul întâi în segmentul smartphone şi în care a dominat vânzările de pe piaţa europeană, iar acum ne dezvăluie rezultatele sale financiare din trimestrul 3 al acestui an. Două cuvinte

Xiaomi vine după un an în care a urcat pentru o perioadă pe locul întâi în segmentul smartphone şi în care a dominat vânzările de pe piaţa europeană, iar acum ne dezvăluie rezultatele sale financiare din trimestrul 3 al acestui an. Două cuvinte la definesc: creşte susţinută. 

Aflaţi că în T3 2021 Xiaomi a înregistrat venituri totale de 78.1 miliarde RMB, adică 10.87 miliarde de euro, în creştere cu 8.2% faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut. Profitul net ajustat pentru această perioadă a fost de 5.2 miliarde RMB, adică 723.9 milioane de euro, pentru un salt de 25.4% faţă de aceeaşi perioadă din 2020. Aflăm şi că numărul global de utilizatori activi lunar ai MIUI a depăşit 500 de milioane începând cu 22 noiembrie 2021, o nouă borna pentru strategia Xiaomi "Smartphone x AIoT". Menţionăm şi că profitul brut a crescut cu 40.6%, iar profitabilitatea business-ului de bază Xiaomi s-a menţinut la un nivel constant în ultimele trimestre.

Compania ne informează şi că s-a clasat pe locul întâi în ce priveşte livrările de smartphone-uri în 11 tri şi regiuni. În aceeaşi perioadă a trimestrului 3, Xiaomi a generat venituri din serviciile Internet în valoare de 1 miliard de euro, un maxim trimestrial şi o creştere de 27.1% de la un an la altul. Marja de profit brut a segmentului de servicii Internet a fost de 73.6%, cu 13.1% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2020.

Au crescut şi veniturile din publicitate ale Xiaomi, cu 44.7%, ajungând la 668 de milioane de euro, mulţumită extinderii bazei de utilizatori şi a procentului mare de utilizatori de telefoane premium. Segmentul de jocuri a generat pentru companie 139 de milioane de euro, creştere cu 25% faţă de anul 2020. Compania foloseşte aceste venituri şi profituri pentru a investi în tehnologii ale viitorului.

Astfel, în primele 3 trimestre din 2021 cheltuielile cumulate pe cercetare şi dezvoltare au ajuns la 1.29 miliarde de euro, o majorare anuală de 51.4%. Iar rezultatele se văd: în septembrie au debutat ochelarii inteligenţi Xiaomi, care oferă funcţii interactive şi vizualizare îmbunătăţită a informaţiei, dar şi tehnologia Loop LiquidCool, care îmbunătăţeşte disiparea căldurii smartphone-urilor în condiţii de utilizare intensă. 

Alte precizări:

  • Xiaomi s-a aflat pe locul 2 în Europa în trimestrul 3 din 2021, cu o cotă de piaţă smartphone de 21.5%
  • În Europa de Vest are o cotă de 17%
  • În Europa Centrală şi de Est este pe locul 2, cu o cotă de 28.7%
  • În T3 2021 Xiaomi a vândut 6.8 milioane de smartphone-uri prin canalele online din pieţele externe, cu excepţia Indiei
  • Global Xiaomi se afla pe locul 3 în segmentul smartphone, cu livrări globale de 43.9 milioane de unităţi. Cota de piaţa este de 13.5%
  • Tot în T3 Xiaomi a livrat şi 3 milioane de televizoare smart la nivel global
  • Platforma AIoT s-a extins, iar la 30 septembrie 2021 numărul dispozitivelor IoT conectate depăşea 400 de milioane
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×