Xiaomi Civi 4 va avea procesor Snapdragon 8 Gen3; Echivalentul din China pentru Xiaomi 14 Lite?

2.686 ori
<b>Xiaomi Civi 4 va avea procesor Snapdragon 8 Gen3; Echivalentul din China pentru Xiaomi 14 Lite?</b>Cei de la Xiaomi au de câțiva ani buni în China și seria de telefoane Civi, promovată la început pentru capabilitățile selfie și adresată tinerilor. Au fost 3 generații până acum și partea interesantă constă în faptul că Civi 2 din China a ajuns

Cei de la Xiaomi au de câțiva ani buni în China și seria de telefoane Civi, promovată la început pentru capabilitățile selfie și adresată tinerilor. Au fost 3 generații până acum și partea interesantă constă în faptul că Civi 2 din China a ajuns global drept Xiaomi 12 Lite, iar Civi 3 ai ghicit, drept Xiaomi 13 Lite în Europa. Acum avem primul leak pentru modelul Xiaomi Civi 4 care ar putea sfârși drept Xiaomi 14 Lite

 

Xiaomi Civi 4

Telefonul Xiaomi Civi 4 a apărut de curând în benchmark-ul GeekBench 6 sub numele de serie Xiaomi 240321PN0DC și îl vedem listat aici cu un procesor inedit, un Snapdragon 8 Gen3, în condițiile în care până acum modelele din lineup aduceau procesoare mid-range. Se depășește iată condiția de lite.

Avem și 16 GB RAM, iar scorurile sunt de 2140 puncte single-core și 6848 puncte multi-core. Android 14 este la bord probabil cu HyperOS aplicat peste. Zvonurile indică o lansare în luna mai a acestui an și mai știm că telefonul va avea ecran curbat, cameră foto triplă în spate și ramă metalică.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×