Aflam încă de acum câteva luni că Xiaomi nu va aduce un model „Pro” în acest an la nivel global. Astfel, ar sosi în Europa doar Xiaomi 14, dar și un cameraphone Ultra interesant. Azi debutul noilor modele e confirmat, terminalele urmând să sosească în Europa chiar în cadrul târgului tehnologic MWC 2024, din Barcelona. Pe 25 februarie vor fi prezentate, iar azi pe web și-au făcut apariția randări oficiale ale modelului Ultra din lineup. Specificațiile sale sunt confirmate!
Randările și detaliile hardware au fost dezvăluite de către publicația Winfuture. Aflăm astfel că între Xiaomi 14 Ultra și predecesor (13 Ultra) apar diferențe mici la nivel de design. Sub capotă se află un procesor Snapdragon 8 Gen 3, 16 GB RAM LPDDR5X, dar și 512 GB de stocare rapidă UFS 4.0. Ar exista pe unele piețe și o versiune ce implică 1 TB de stocare.
Xiaomi 14 Ultra aduce display AMOLED aproape plat, de 6.73 inch în diagonală, cu refresh rate de 120Hz și rezoluție 1440p. Aduce o luminozitate de până la 3000 nits în peak, certificare HDR10+, senzor pentru amprente optic pentru autentificare biometrică. În spate observăm clar un modul foto de formă circulară ce implică 4 senzori foto. Apare și branding-ul LEICA aici, evident. Ar fi vorba despre 4 camere a câte 50 MP.
Senzorul principal are 1 inch și deschidere F/1.6, cel ultrawide are o deschidere F/1.8, iar aici apar și doi senzori telephoto / periscop ce aduc deschidere F/3.0. Unul dintre aceștia oferă zoom optic 3.2X, iar camera periscopică o feră zoom optic 5X. Sursa menționează că terminalul filmează 8K la 24 FPS, respectiv 4K la 24 / 30 / 60 FPS. Pentru selfie-uri, în decupaj bulină, se află un senzor de 32 MP care poate filma 4K.
Sub capota terminalului ar trebui să primim o baterie de 5300 mAh, iar alimentarea s-ar realiza la 90W pe fir. Wireless avem încărcare la 50W. Xiaomi 14 Ultra aduce NFC, Bluetooth 5.4, Wi-Fi 7, port USB-C 3.2 și conectivitate dual-SIM 5G. Ar cântări 220 de grame și primește certificare IP68 pentru rezistență la apă și praf. Va fi vândut pe negru și alb, iar în spate găsim piele vegană. Marginile sunt fabricate din aluminiu, deși în China ar debuta o versiune ce implică titaniu în construcție.
Xiaomi 14 Ultra în configurație cu 16 GB RAM și 512 GB de stocare ar costa în jur de 1499 de euro la debut. Rămâne de văzut ce alte informații vor fi dezvăluite în cadrul MWC 2024.
Specificații Xiaomi 14 Ultra
- Procesor: Snapdragon 8 Gen 3
- Memorie RAM: 16 GB LPDDR5X
- Stocare internă: 512 GB UFS 4.0, există și o versiune de 1 TB pe unele piețe
- Ecran: AMOLED de 6.73 inch, refresh rate 120Hz, rezoluție 1440p, luminozitate până la 3000 nits, certificare HDR10+
- Senzor amprente: Optic pentru autentificare biometrică
- Camera: 4 camere a câte 50 MP, senzor principal de 1 inch cu deschidere F/1.6, ultrawide cu deschidere F/1.8, doi senzori telephoto/periscop cu deschidere F/3.0, zoom optic 3.2X și 5X, filmează 8K la 24 FPS și 4K la 24/30/60 FPS
- Camera frontală: 32 MP, filmează 4K
- Baterie: 5300 mAh, încărcare 90W pe fir, 50W wireless
- Conectivitate: NFC, Bluetooth 5.4, Wi-Fi 7, port USB-C 3.2, dual-SIM 5G
- Greutate: 220 grame
- Rezistență la apă și praf: Certificare IP68
- Culori disponibile: Negru, alb
- Material carcasă: Spate din piele vegană, margini din aluminiu, versiune în China cu titaniu
- Preț: 1499 EUR (cca. 7467 lei)