Black Shark este un sub-brand Xiaomi axat pe smartphone-uri și accesorii de gaming. Azi a debutat oficial seria de telefoane Black Shark 4S în China. Lineup-ul succede seria Black Shark 4, lansată în urmă cu câteva luni, iar noile modele sosesc cu upgrade-uri în ceea ce privește CPU-ul, design-ul și display-ul. Detalii despre acestea avem mai jos.
Design și display
Ambele modele vin acum cu un design îndrăzneț și parcă mai elegant față de predecesori. Chiar dacă avem parte de un nou look, sunt păstrate elemente caracteristice smartphone-urilor de gaming precum butoanele trigger/trăgaci aflate pe laterală. Cele două telefoane au display-uri generoase, AMOLED E4 de la Samsung, de 6.67 inch în diagonală. Vin cu rezoluție Full HD+ (1080 x 2400 pixeli), au refresh rate de 144Hz, iar touch sampling rate-ul crește, ajungând la 720Hz.
De asemenea, butoanele sunt sensibile la presiune, iar telefoanele au camere selfie integrate în decupaj bulină. Luminozitatea ajunge până la 1300 de nits, suportă MEMC, DC Dimming și sosesc cu un mod de protecție împotriva luminii albastre.
Hardware
Capitolul important când vine vorba de telefoane de gaming este hardware-ul. În cazul variantei Vanilla, el păstrează același cipset cu predecesorul - Snapdragon 870. Totuși, BlackShark 4S Pro vine cu procesor Snapdragon 888+. Au parte de memorie RAM rapidă, tip LPDDR5, dar și stocare UFS 3.1. Ambele modele vin acum și cu funcția Xiaomi RAMDISK care folosește stocarea ca RAM extra, crescând performanța în cazul multitasking-ului.
Cameră
Ambele modele vin cu cameră selfie de 20 MP, decupată central într-un orificiu în ecran. Iată și specificațiile camerelor principale:
- Xiaomi Black Shark 4S: 48 MP (principală) + 8 MP (ultrawide) + 5 MP (macro)
- Xiaomi Black Shark 4S Pro: 64 MP (principală) + 8 MP (ultrawide) + 5 MP (macro)
Baterie și conectivitate
Pe partea de conectivitate, regăsim aici soluții de top. Ambele modele au suport dual-SIM 5G, WiFi 6 Dual-Band și Bluetooth 5.2. Vin cu GNSS (GPS, A-GPS, GALILEO, GLONASS, BeiDou, QZSS), NFC, jack de 3.5 mm pentru căști și port USB-C pentru alimentare.
Dacă tot vorbim de încărcare, aflați că ele au parte de baterii de 4500 mAh ce se încarcă la 120W, foarte rapid. Senzorul de amprente este amplasat lateral, au lumini RGB în spate și difuzoare stereo. Suportă și cele mai noi standarde de încărcare precum Qualcomm Quick Charge (QC) și USB Power Delivery (PD).
Funcții speciale de gaming
Noile modele au butoane shoulder mecanice, sensibile la presiune. Ele pot astfel să recunoască apăsările ușoare sau puternice, reacționând adecvat de fiecare dată. Terminalele rulează Android 11 cu JOYUI 12.8 aplicat peste. Este un sistem similar cu MIUI care aduce însă și funcții speciale pentru gaming. Telefoanele pot aloca astfel mai multe resurse jocurilor, se pot bloca notificările, dar și alte elemente care ar putea distrage gamerii.
Disponibilitate, preț, versiuni
Black Shark 4S vine pe negru, alb, dar există și o variantă în ediție limitată (Gundam Limited Edition).
Iată versiunile și prețurile de comercializare:
- 8 GB RAM + 128 GB stocare - 419 dolari
- 12 GB RAM + 128 GB stocare - 465 dolari
- 12 GB RAM + 256 GB stocare - 512 dolari
- Gundam Limited Edition (12 GB + 256 GB) - 543 dolari
Black Shark 4S Pro vine doar pe alb sau negru, iar prețurile sunt mai mari, discutând deja despre un procesor flagship, Snapdragon 888, dar și mai multă memorie și stocare.
Iată versiunile:
- 12 GB RAM + 256 GB stocare - 745 dolari
- 16 GB RAM + 512 GB stocare - 853 dolari