Ca în fiecare an producătorii de telefoane de gaming sunt cei care au inaugurat cel mai nou CPU Qualcomm, versiunea intermediară între generaţii. Qualcomm Snapdragon 888+ a ajuns pe ASUS ROG Phone 5S Pro, pe Nubia Red Magic 6S Pro, dar şi pe telefoane iQOO şi Xiaomi Mix 4. Acum va ajunge şi pe un Black Shark 4S Pro, care parcă vine mai târziu decât în alţi ani. Acum avem noi scăpări despre terminal.
O sursă de pe Weibo a făcut o serie de postări despre Black Shark 4S Pro, iar noul venit ar urma să vină cu procesor Qualcomm Snapdragon 888+. Acel CPU domină de altfel topul AnTuTu pe luna septembrie 2021, prin intermediul lui Nubia Red Magic 6S Pro, care a primit recenzia noastră recent. E un Snapdragon 888 tactat mai sus, cum se practică de la Snapdragon 855+ încoace. Telefonul nou Black Shark va mai aduce şi un ecran AMOLED cu refresh rate de 144 Hz, dar şi încărcare la 120W.
Va avea şi cel puţin 12 GB RAM, o diagonală similară cu a lui Black Shark 4 Pro (6.67 inch), dar şi o baterie de 4500 sau 5000 mAh. Difuzoarele stereo sunt la posturi, iar peste Android 11 vom avea aplicat un Joy UI 12.5. Terminalul aduce şi butoane fizice pop up trigger pentru gaming. Atenţie şi la touch sampling rate multi touch, care se duce la 720 Hz, după ce recordul fusese de 700 Hz la Nubia Red Magic 6s Pro.
Să vedem şi la ce preţ vine acest model, având în vedere că Black Shark 4S Pro costa în jur de 650 euro.