Cu ceva vreme în urmă aflam că la Xiaomi, 2014 e anul extinderii, anul în care ar putea pătrunde și în SUA și Europa. Deocamdată nu am văzut mișcări în acest sens, compania extinzându-se in acest moment doar pe continentul asiatic.
Aflati că Xiaomi Mi3 va debuta în Singapore și că există planuri de lansare și pentru Indonezia, Thailanda și India. Deocamdată Xiaomi vede Europa și SUA drept piețe greu de accesat și dorește să se mai dezvolte înainte de a le ataca. Avantajul telefoanelor companiei din China este prețul foarte scăzut, în tandem cu o serie de specificații high end.
Telefoanele acestui brand se vând ca pâinea caldă, sute de mii de unități fiind epuizate în doar câteva minute la fiecare lansare. Alte branduri care au la rândul lor planuri de extindere în 2014 sunt Meizu și Oppo, care concurează direct cu Xiaomi, dar nu au aceeași popularitate, dacă mă întrebați pe mine.