Xiaomi a anunțat astăzi data la care va debuta cel mai nou și puternic camera-phone din portofoliul său. Este vorba despre Xiaomi 13 Ultra, flagship-ul cu optică Leica care și-a făcut apariția în randări detaliate recent. Ei bine, zvonurile se confirmă azi. Xiaomi va anunța smartphone-ul pe 18 aprilie la nivel global. Detalii avem mai jos.
Inițial se credea că pe 18 aprilie va debuta în China, iar undeva în luna mai va sosi la nivel global. Cu toate acestea, compania a anunțat chiar astăzi că terminalul va ajunge la nivel global la această dată. Posibil totuși să fie pregătite și evenimente locale ulterior, atunci când smartphone-ul va ajunge la precomandă.
Detalii despre terminal deja se cunosc, având parte de scăpări în ultima perioadă. El propune un display AMOLED de 6.7 inch în diagonală, cu refresh rate de 120Hz și rezoluție 2K. Sub capotă se află procesorul Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2, iar configurația de top ar include 16 GB de memorie RAM LPDDR5X și 512 GB de stocare rapidă, UFS 4.0. Bateria telefonului ar avea 4900 mAh, iar alimentarea s-ar realiza la 90W pe fir sau wireless, la 50W.
În față se află un senzor selfie de 32 MP. Setup-ul foto din spate ar fi în lumina reflectoarelor, însă. Vorbim despre 4 senzori de 50 MP: wide, ultrawide, telephoto + unul telephoto periscopic. Colaborarea cu Leica se păstrează, după cum era de așteptat, semn că acest setup a fost gândit și dezvoltat alături de inginerii firmei germane.
Setup-ul foto aduce și un senzor de culoare, telemetru laser, microfon și bliț, evident. Un tipster cunoscut din China a dezvăluit recent că terminalul va primi port USB-C 3.2 la bază, nu clasicul USB-C 2.0 de pe celelalte telefoane Xiaomi.
Se vehiculează că în China ar costa în jur de 916 dolari în variantă de bază, dar la nivel global va fi mult mai scump. Posibil să coste peste 1400 de euro, având în vedere că Xiaomi 13 Pro se vinde la 6199 lei în România.
Aflăm toate detaliile despre Xiaomi 13 Pro pe 18 aprilie!