Xiaomi 13 și 13 Pro sosesc la nivel global pe 26 februarie; Lansarea e confirmată, telefoanele urmând a fi expuse la MWC 2023

6.078 ori
<b>Xiaomi 13 și 13 Pro sosesc la nivel global pe 26 februarie; Lansarea e confirmată, telefoanele urmând a fi expuse la MWC 2023</b>Seria Xiaomi 13 a debutat în China în luna decembrie a anului trecut. Iată că la mai bine de două luni distanță însă, telefoanele Xiaomi 13 și 13 Pro sosesc la nivel global. Vestea a fost împărtășită prin intermediul unui teaser postat pe pagina

Seria Xiaomi 13 a debutat în China în luna decembrie a anului trecut. Iată că la mai bine de două luni distanță însă, telefoanele Xiaomi 13 și 13 Pro vor sosi la nivel global. Vestea a fost împărtășită prin intermediul unui teaser postat pe pagina de Twitter a lui Lei Jun. Deși apare în teaser doar Xiaomi 13 Pro, președintele companiei a confirmat în descriere că e vorba despre o serie de telefoane. Detalii avem mai jos.

Pe 26 februarie are loc lansarea seriei care ar include momentan doar modelele Xiaomi 13 și Xiaomi 13 Pro. Pe web se vehiculează că se lucrează și la un model Ultra, însă pare că acesta nu va sosi prea curând. De asemenea, lineup-ul ar urma să primească și o variantă Lite, în următoarele luni. 

Specificațiile telefoanelor din seria Xiaomi 13 sunt deja cunoscute, fiind lansate în urmă cu aproximativ două luni în China. Sunt primele smartphone-uri din portofoliul companiei cu CPU-uri Snapdragon 8 Gen 2 sub capotă. Au camere dezvoltate în colaborare cu Leica, compania aducând aici lentilele sale + optimizări software și filtre dedicate. 

Xiaomi 13 Pro ar sosi cu până la 12 GB RAM și 512 GB de stocare flash. El are display OLED LTPO de 6.73 inch în diagonală cu rezoluție QHD+ și refresh rate de 120Hz, protejat de Corning Gorilla Glass Victus. În spate se află un senzor principal de 50.3 MP (Sony IMX890, cu OIS), unul de 50 MP telephoto ,dar și unul de 50 MP ultrawide. Bateria sa are 4820 mAhj, iar alimentarea se va realiza la 120W pe fir și la 50W wireless.

Xiaomi 13 e un smartphone compact, însă, rival pentru Galaxy S23. El are display de 6.36 inch în diagonală, păstrează rezistența la stropi de apă și praf în regim IP68 + corpul din sticlă. Vine cu CPU Snapdragon 8 Gen 2, dar are loc un downgrade la nivel de camere. În spate se află un senzor principal de 50 MP cu OIS, unul de 10 MP telephoto și unul de 12 MP ultrawide. Terminalul filmează totuși 8K la 24 FPS. Bateria sa are 4500 mAh, încărcarea se face la 67W, iar el beneficiază și de alimentare wireless la 50W.

E posibil ca evenimentul de lansare să fie transmis live pe 26 februarie, iar ulterior, în cadrul târgului tehnologic MWC 2023, telefoanele să fie prezentate jurnaliștilor. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×