Xiaomi urmează să anunțe curând noi smartphone-uri de top inedite. Este vorba despre o serie flagship de toamnă - Xiaomi 12T. Pare că ne apropiem de lansarea acestui lineup, varianta Pro primind recent certificarea NBTC în Thailanda. Sunt astfel dezvăluite configurațiile în care va sosi telefonul, cel puțin în Asia. Detalii avem mai jos.
Informațiile sosesc prin intermediul lui Mukul Sharma. El a observat că terminalul și-a făcut apariția în baza de date NBTC și poartă numele de model 22081212UG. Aflăm că el va primi conectivitate 5G dual-SIM, după cum era de așteptat, dar și suport NFC. De asemenea, acest model ar urma să sosească în configurații ce implică 12 GB RAM și 256 GB stocare, 8 GB RAM și 256 GB stocare, dar și 8 GB RAM și 128 GB de stocare.
Nu cu mult timp în urmă a apărut pe web chiar o fotografie cu smartphone-ul ce dezvăluia prezența unui senzor de 200 MP în spate. Terminalul ar fi o variantă rebranduită a smartphone-ului Redmi K50 Pro. El ar aduce display OLED de 6.67 inch în diagonală, refresh rate de 144Hz și rezoluție Full HD+. Senzorul pentru amprente ar fi integrat sub display, iar la interior ar urma să primim un CPU Snapdragon 8+ Gen 1. E de așteptat, de asemenea, ca terminalul să ruleze Android 12 cu interfața MIUI 13 aplicată peste.
Senzorul principal aflat în spate ar fi Samsung HP1, de 200 MP, iar el ar aduce stabilizare optică (OIS), dar și EIS. Ar fi acompaniat de un senzor de 8 MP ultrawide, dar și de unul de 2 MP (Macro), iar frontal ar urma să primim un senzor de 32 MP. Telefonul ar primi o baterie de 5000 mAh, iar alimentarea s-ar realiza la 120W pe fir.
Nu știm încă când va debuta noua serie Xiaomi 12T, însă se vehiculează că ar putea sosi undeva la începutul lunii septembrie. Seria va include și o variantă de bază care ar aduce un CPU MediaTek puternic și alimentare la 67W pe fir.