Xiaomi lansa în 2021 smartphone-ul Xiaomi CIVI, un model special axat pe design și pe captura selfie, orientat mai mult spre publicul feminin. Aspectul său a stat la baza noilor modele lansate de către companie, chiar seria flagship Xiaomi 12 având parte de un look similar. Ei bine, compania va lansa acum un nou model sub această serie, data de lansare fiind dezvăluită. Detalii avem mai jos.
Vorbim despre modelul Xiaomi CIVI 1S, telefon ce va fi anunțat în China pe 21 aprilie. Se pare că nu vorbim despre un succesor, ci mai degrabă despre o variantă upgrade pentru varianta de bază. El și-a făcut apariția într-un teaser oficial prin intermediul căruia observăm că telefonul păstrează aceleași linii de design precum varianta de bază și va avea un setup de camere triplu în partea din spate.
Conform zvonurilor, telefonul va aduce un display AMOLED LTPO de 6.55 inch în diagonală, curbat pe margini, cu rezoluție Full HD+ și refresh rate de 120Hz. La interiorul său s-ar afla un procesor Qualcomm Snapdragon 778G și ar primi în configurație maximă până la 12 GB de RAM și 256 GB de stocare. El va rula Android 12 din fabrică și va sosi cu interfața MIUI 13 aplicată peste.
La nivel de cameră foto am putea vorbi despre un senzor frontal de 32 MP Sony IMX616 pentru captura selfie și un setup triplu în spate, cu senzor principal de 64 MP (Samsung GW3), cu OIS, alături de o cameră Sony IMX355 ultra-wide, de 8 MP și o cameră B&W de 2 MP. Bateria telefonului ar avea 4500 mAh și ar aduce și alimentare rapidă pe fir la 55W sau chiar 67W.
Telefonul va debuta peste doar 3 zile în China, așa că nu mai avem mult de așteptat până ce detaliile complete vor fi dezvăluite.