Tim Cook linişteşte investitorii şi lumea panicată de aparentul picaj Apple într-un nou interviu (Video)

438 ori
<b>Tim Cook linişteşte investitorii şi lumea panicată de aparentul picaj Apple într-un nou interviu (Video)</b>Ultima săptămână a fost marcată de un picaj serios al valorii acţiunilor Apple, la aflarea veştii că telefoanele sale nu s-au mai vândut aşa bine în ultimul trimestru. Apoi au apărut randări cu iPhone XI care nu sunt deloc flatante, iar Apple

Ultima săptămână a fost marcată de un picaj serios al valorii acţiunilor Apple, la aflarea veştii că telefoanele sale nu s-au mai vândut aşa bine în ultimul trimestru. Apoi au apărut randări cu iPhone XI care nu sunt deloc flatante, iar Apple pare să aibă o imagine şubrezită acum. Astfel nu ne miră să îl vedem pe Tim Cook scos la înaintare într-un interviu acordat în ultimele zile.

CEO-ul le-a acordat un interviu celor de la CNBC, sau mai bine zis lui Jim Cramer, cu care a discutat despre ecosistemul crescând de terminale şi servicii Apple. Cook consideră că aceste produse sunt subestimate şi sub apreciate de către negativiştii de pe Wall Street. Ultimele 12 luni au însemnat o scădere a acţiunilor Apple cu 14%, dar şi picajul sub Huawei, pe locul 3 acum în rândul producătorilor smartphone.

CNBC scria luni că acţiunile Apple nu au mai fost aşa ocolite din 2005. Cook a apărat în interviu "cultura inovaţiei de la Apple", dar şi loialitatea clienţilor, mulţumirea lor legat de produse şi ecosistem. Cât despre reacţia de pe Wall Street, oficialul a invocat o emoţie de moment, care va trece. Cook vede lucrurile pe termen lung, unde Apple ar sta excelent de fapt.

Seria de produse merge bine şi ceea ce vine în perioada următoare sună excelent. Cook sună cam defensiv cu aceste afirmaţii şi cred că problema e în succesul pe care Apple l-a tot proiectat în ultimul deceniu. Niciodată nu am văzut compania învinsă, indiferent de procese, scandaluri, probleme, mereu este un "twist", care îi scoate câştigători.

Şi pentru că nu există campion absolut şi Apple a început să aibă challengeri tot mai mari şi pentru a putea trece peste această perioadă de neîncredere are nevoie de o perlă a coroanei. Eu aş scoate din tichie un automobil sau consolă în locul lui Tim Cook... dar aflăm mai multe la toamnă. Vă invit să vizionaţi tot interviul mai sus.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×