Cei de la Samsung au planuri mari cu seria de terminale Galaxy J, astfel că în acest an ni se pregătește și debutul modelelor Galaxy J8 (2018), respectiv Galaxy J8+ (2018). Aceste telefoane au avut parte de câteva scăpări în ultima vreme, iar astăzi descoperim o fotografie în care apar chiar bateriile ce vor sosi la interior și care scot la iveală o informație destul de interesantă pe care o aflați în continuare.
Astfel, forma alungită a acestor baterii poate sugera faptul că avem de-a face cu panouri 18:9 pe noile telefoane, dar până când nu apare un leak ceva mai descriptiv, nu putem băga mâna în foc că într-adevăr se vor opta pentru asemenea display-uri. Ce știm cu certitudine este că Galaxy J8 (2018) va oferi o baterie de 3000 mAh, în vreme ce varianta Plus va beneficia de o baterie de 3500 mAh.
Se pare că modelul standard din acest duo va sosi echipat cu procesor octa-core Exynos 7870 de 1.59 GHz și 3 GB RAM, urmând ca la nivel software să avem parte de Android 8.0 Oreo. Varianta Plus este așteptată să adopte procesorul Snapdragon 625 și 3 GB RAM aparent.