Smartphone-ul pliabil de la Xiaomi va face parte din seria Mi Mix; Iată primele fotografii cu carcasa sa

2.520 ori
<b>Smartphone-ul pliabil de la Xiaomi va face parte din seria Mi Mix; Iată primele fotografii cu carcasa sa</b>Știm deja că Xiaomi pregătește un smartphone pliabil. Au apărut atât zvonuri conform cărora ecranele pliabile vor fi furnizate de către Samsung Display, dar am văzut chiar și un prototip real fotografiat în metroul din China care rula MIUI 12

Știm deja că Xiaomi pregătește un smartphone pliabil. Au apărut atât zvonuri conform cărora ecranele pliabile vor fi furnizate de către Samsung Display, dar am văzut chiar și un prototip real fotografiat în metroul din China care rula MIUI 12. De asemenea, nu de mult aflam că primul terminal Xiaomi pliabil va fi lansat sub seria Mi Mix. Astăzi au apărut primele imagini cu carcasa acestuia pe care le puteți vedea mai jos.

Xiaomi Mi Mix

Pare că telefonul va semăna ca design cu Samsung Galaxy Z Fold 2. Potrivit zvonurilor din trecut, acesta ar putea fi lansat sub numele “Mi Mix 4 Pro Max” sau “Mi Mix Fold”. Ecranul intern ar avea 8.03 inch în diagonală și refresh rate de 120Hz, iar cel extern 6.38 inch. La interior s-ar afla un CPU Snapdragon 888, iar camera din spate ar include un senzor principal de 108 MP. Totuși, carcasa din imagini pare să fie într-o fază incipientă întrucât în spate observăm o cameră triplă care nu prezintă nici măcar bliț LED. 

Xiaomi Mi Fold

Nu cunoaștem încă nici abordarea cu privire la camera selfie. Vă reamintesc că prototipul fotografiat în metrou nu prezenta orificiu pentru camera frontală. Există trei posibilități: fie este integrată sub ecran, fie este vorba despre un mecanism pop-up, precum am văzut într-un brevet deja aprobat sau pur și simplu nu are deloc, asemeni lui Huawei Mate X2 care folosește doar camerele de pe ecranul secundar și din spate. Mai cunoaștem că la interior s-ar afla o baterie de 5000 mAh, iar telefonul ar urma să suporte încărcare rapidă la 67W

Potrivit zvonurilor, Xiaomi ar urma să dezvăluie acest smartphone pliabil undeva în luna aprilie, poate chiar în luna mai a acestui an. Se zvonește că va fi mai accesibil față de alte pliabile de pe piață și ar aduce și protecție UTG. Teoretic noul telefon ar trebui să își facă apariția curând în aplicații de benchmark, poate chiar teasere oferite de către companie.

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×