În ultima săptămână flagship-ul Xiaomi Mi 11 a avut parte de multe leak-uri, fiind văzut în randări, apoi într-o fotografie reală și recent chiar și certificat în Rusia și China. Acum în weekend avem parte de noi fotografii cu terminalul, de această dată pe o variantă de albastru-gradient care ne permite să observăm mai clar camera foto pătrată din spate.
E drept că aceste fotografii nu impresionează prin detalii, dar măcar putem vedea zona din spate a telefonului acolo unde se remarcă modulul pătrat de cameră foto care găzduiește 3 camere foto și bliț-ul LED. Avem două camere de mari dimensiuni cu background negru, care cel mai probabil sunt cea principală și cea ultra-wide. Lângă apare o cameră micuță (posibil macro sau bokeh), iar mai jos avem și bliț-ul LED.
Acest Xiaomi Mi 11 ni se prezintă pe o nuanță de albastru gradient și vedem că marginile sunt foarte rotunjite. Din păcate până acum nu am reușit să admirăm și zona frontală în imagini/randări, dar dacă zvonurile se adeveresc, atunci primim încă o dată decupaj selfie bulină. Flagship-ul mai este așteptat cu procesor Snapdragon 888 la bord, 8 sau 12 GB RAM și cu suport pentru alimentare rapidă la 55W.
Lansarea ar putea avea loc până la final de an sau în prima parte a lunii ianuarie 2021.