Samsung Galaxy S22 Ultra se afișează în GeekBench, cu Snapdragon 8 Gen1 și 12 GB RAM

2.543 ori
<b>Samsung Galaxy S22 Ultra se afișează în GeekBench, cu Snapdragon 8 Gen1 și 12 GB RAM</b>Săptămâna începe cu o listare a lui Samsung Galaxy S22 Ultra, viitorul flagship al companiei sud-coreene care ar putea debuta la început de lună februarie și nu la MWC precum se vehicula la un moment dat. Vorbim aici despre

Săptămâna începe cu o listare a lui Samsung Galaxy S22 Ultra, viitorul flagship al companiei sud-coreene care ar putea debuta la început de lună februarie și nu la MWC precum se vehicula la un moment dat. Vorbim aici despre o apariție în baza de date GeekBench, acolo unde modelul SM-S908N cu 12 GB RAM și procesor Snapdragon 8 Gen1 este pus la treabă.

S22 Ultra

Această variantă obține 1225 puncte în testul single-core, respectiv 3434 puncte în testul multi-core, iar așa cum vedeți și în captura de ecran de mai sus, vine cu Android 12 din fabrică. Un detaliu interesant este acela că S22 Ultra depășește tableta Galaxy Tab S8+ care a apărut la rândul său în GeekBench anterior aici

Ar trebui să vedem configurații cu până la 256 GB stocare flash sau poate chiar 512 GB și desigur, nu și slot microSD. Telefonul va aduce mici schimbări estetice față de predecesor, iar pe lista de dotări vom avea și un nou scanner de amprente ultrasonic, poate chiar cel Qualcomm 3D Sonic Max Gen3 capabil să citească două amprente simultan. 

La ultima verificare lansarea lui S22 ar trebui să aibă loc pe 8 februarie. La o zi distanță se va da și startul precomenzilor iar livrarea telefoanelor va începe din 24 februarie. 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile.ro dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×