Sud-coreenii de la Samsung au în prezent 3 serii importante de telefoane cărora le acordă o atenție deosebită și mă refer aici la Galaxy A, Galaxy M și Galaxy F. Fiecare au un public țintă și mă refer aici la faptul că sunt destinate anumitor țări, astfel că de multe ori ajungem să vedem doar modele de tip rebranding. Pare a fi și cazul lui Galaxy F13 (SM-E135F) care tocmai ce a a apărut în GeekBench.
Acest telefon este unul de nivel mid-range care se bazează pe procesorul Samsung Exynos 850, un cipset octa-core cu frecvență maximă de 2.0 GHz și însoțit în cazul de față de 4 GB RAM. Scorurile sunt destul de mici după cum puteți vedea, dar o veste bună este aceea că avem parte de Android 12 preinstalat din fabrică.
Faptul că aduce Exynos 850 la bord ne duce cu gândul la Galaxy A13 4G, telefon recent ajuns la vânzare în România și care are fix acest procesor integrat. Ar putea fi un rebranding pentru acesta, caz în care ne așteptăm la un pachet hardware ce include ecran IPS LCD de 6.6 inch, baterie de 5000 mAh și o cameră quad în spate cu senzor wide de 50 mpx.