După o campanie destul de lungă de teasing, realme a anunţat în sfârşit versiunea Lite a lui GT Neo 5, telefonul cu încărcare la 240W văzut de noi la MWC 2023. E vorba despre realme GT Neo 5 SE, care a debutat în China şi avem detalii despre el mai jos.
Terminalul împarte câteva dotări cu realme GT Neo 5, dar diferenţele principale apar la CPU, cameră, baterie. Vine cu un ecran AMOLED mare, de 6.74 inch, cu refresh rate de 144 Hz, deci e pregătit pentru gaming. Are cel mai nou procesor midrange Qualcomm la interior, un Snapdragon 7+ Gen 2, alături de până la 16 GB RAM şi 1 TB stocare. Bateria trece la una de 5500 mAh, acolo unde GT Neo 5 avea una de 5000 mAh.
Încărcarea se face la 100W (150W sau 240W pe celălalt model). Pe partea software avem un combo clasic de Android 13 şi realme UI 4.0, iar terminalul soseşte pe negru şi albastru. Are o cameră selfie de 16 megapixeli decupată în ecran şi tot integrat în ecran este cititorul de amprente optic. În spate se afla o cameră principală de 64 MP, alături de una de 8 MP ultrawide şi una de 2 MP cu rol de microscop.
Telefonul măsoară 8.95 mm în talie şi cântăreşte 193.1 grame. Vine cu difuzoare stereo, 5G, Wi-Fi 6. Va avea şi o ediţie Final Fantasy. realme GT Neo 5 SE se vinde pe negru sau albastru şi preţurile pornesc de la 305 dolari pentru ediţia cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare. Versiunea cu 16 GB RAM şi 1 TB stocare este 406 dolari.