realme a prezentat în sfârşit cei mai noi membri ai familiei realme 11, adică realme 11 4G şi realme 11 5G. Sunt telefoane entry-midrange, iar ele vin în completarea seriei realme 11, care include deocamdată realme 11 Pro şi realme 11 Pro+, care au sosit deja în România şi au primit şi recenzie. Aflaţi mai multe detalii despre noutăți mai jos.
realme 11 4G vine cu upgrade-uri destul de mici faţă de realme 10. Are un un ecran Super AMOLED de 6.4 inch, cu rezoluţie Full HD+ şi refresh rate de 90 Hz, protecţie Gorilla Glass 5. Spatele vine pe gradient şi are un modul circular destul de mare. Cititorul de amprente se află integrat în butonul Power. Pe partea foto găsim o cameră principală de 108 megapixeli şi una secundară de 2 MP monocrom.
În faţă se afla o cameră selfie de 16 megapixeli. La interior găsim şi un procesor MediaTek Helio G99, acelaşi chipset ca şi la predecesor. Dispozitivul integrează până la 8 GB RAM, alături de alţi 8 GB RAM virtual plus 256 GB stocare. Bateria de 5000 mAh se încarcă la 67W. Rulează Android 13 cu realme UI 4.0. Versiunea cu 128 GB costă 283 euro. Cea cu 256 GB costă 306 euro.
Ce e diferit la realme 11 5G faţă de 4G? În loc de Helio G99 are un procesor MediaTek Dimensity 6100+. Apropo acest telefon a fost lansat doar în Taiwan deocamdată. Aduce un ecran de 6.72 inch IPS LCD cu rezoluţie Full HD+ şi refresh rate de 120 Hz. Şi aici primim o cameră frontală de 16 MP. În spate găsim o cameră principală cu senzor ISOCELL HM6 de 108 megapixeli, plus o cameră de 2 MP bokeh.
Rulează Android 13 cu realme UI 4.0 şi are o baterie de 5000 mAh cu încărcare la 67W SuperVOOC. Vine pe negru sau auriu şi costă 260 euro în versiunea cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare.