RCS & RDS este cea mai reclamată companie la ANCOM cu privire la serviciile de comunicaţii, Vodafone aflându-se pe locul 2

428 ori
<b>RCS & RDS este cea mai reclamată companie la ANCOM cu privire la serviciile de comunicaţii, Vodafone aflându-se pe locul 2</b>În această dimineață, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a anunțat lista cu cele mai reclamate companii din mediul telecom de pe piață, RCS & RDS fiind operatorul cu cele mai multe plângeri înregistrate până în

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a anunţat lista cu cele mai reclamate companii, în funcţie de plângerile ce au ajuns la această autoritate. Astfel, RCS & RDS se află pe primul loc, cu cele mai multe reclamaţii, 272 la număr, urmată de Vodafone.

Aflăm şi că numărul total de reclamaţii cu privire la servicii de comunicaţii depuse la ANCOM a crescut cu 42% în prima jumătate a anului curent, faţă de aceeaşi perioadă din 2015. Astfel, numărul a fost de 1310 reclamaţii, majoritatea cu privire la companiile de telefonie mobilă, dar şi cu privire la servicii de Internet sau retransmisie a programelor audiovizuale, sau servicii poştale.

45% din total îl reprezintă problemele cu telefonia mobilă, urmate de servicii poştale, cu 14% şi apoi servicii de acces la Internet fix (12%). Portarea numerelor de telefon a adus 8% din plângeri, iar problemele cu servicii TV reprezintă 7%. 182 de reclamaţii au acoperit numai "calitatea serviciilor de comunicaţii electronice", apoi o altă problemă a fost cu facturarea serviciilor, cu 156 de petiţii.

Dacă RCS & RDS a avut parte de 272 plângeri, Vodafone România se află pe locul 2 cu 228, iar Telekom Mobile pe 3 cu 207 petiţii. Orange are 129 petiţii şi e pe locul 4, iar pe 5 Telekom România Communications, cu 102 petiţii.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×