Popularitatea portarilor în reţeaua RCS & RDS e confirmată şi de creşterea companiei când vine vorba de cifra de afaceri, compania apropiindu-se de afaceri anuale de 3 miliarde de lei în România. RCS & RDS e tradiţional cel mai mare jucător de pe piaţa de servicii TV şi Internet de la noi şi ar fi înregistrat în prima jumătate a anului o cifră de afaceri de 1.58 miliarde de lei, adică 353.5 milioane de euro.
Aceasta cifră de afaceri reprezintă o creştere cu 26% faţă de anul trecut şi e de asemenea cel mai mare salt trimestrial al operatorului din 2012 încoace. Compania a avut profit net pe primele 6 luni ale acestui an şi a avut parte de o creştere cu aproape 300% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (in zona de profit net). Zona Mobile a impulsionat această creştere, compania câştigând tot mai mulţi clienţi datorită trendului portarii.
Recent RCS & RDS a devenit subiect de ştiri prin faptul că a crescut viteza de upload la Internet fix până la 500 Mbps şi a tăiat preţurile pentru clienţii noi, sau cei care prelungesc contractele. În zona mobile abonamentele ce pot costa şi doar 3 euro pe lună, ba chiar şi 2 euro pe lună sunt puse la dispoziţia publicului, incluzând şi câţiva GB trafic de net, deci se explică creşterea bazei de clienţi în acest mod.