CPU-ul Qualcomm Snapdragon 898 își face apariția în Geekbench; Rezultatele sunt promițătoare

2.541 ori
<b>CPU-ul Qualcomm Snapdragon 898 își face apariția în Geekbench; Rezultatele sunt promițătoare</b>Qualcomm urmează să anunțe un nou procesor flagship în decembrie, în cadrul conferinței sale anuale. El va fi succesorul lui Snapdragon 888 și este cunoscut momentan sub numele de “Snapdragon 898”. Azi și-a făcut apariția în Geekbench, având numele de cod

Qualcomm urmează să anunțe un nou procesor flagship în decembrie, în cadrul conferinței sale anuale. El va fi succesorul lui Snapdragon 888 și este cunoscut momentan sub numele de “Snapdragon 898”. Azi și-a făcut apariția în Geekbench, având numele de cod SM8450. De asemenea, aflam în trecut că ar fi bazat pe un proces de fabricare de 4 nm dezvoltat de către Samsung ce ar aduce o performanță mai mare cu 20% față de succesor

vivo V2102A

În Geekbench 5 apare la bordul unui smartphone vivo cu numărul de model V2102A. Acesta obține un scor destul de mic, 720 de puncte în single-core și 1919 puncte în multi-core. Totuși, frecvența la care funcționează în acest caz este de doar 1,78GHz. Scorurile nu aveau momentan cum să fie foarte mari, însă este un rezultat promițător pentru un procesor aflat în primele faze de testare.

Zvonacul Digital Chat Station e de părere că aceste scoruri vor crește odată ce CPU-ul intră în fază de producție. Potrivit zvonurilor, este vorba despre un cipset octa-core ce va fi dezvoltat pe o arhitectură nouă (ARMv9), iar GPU-ul va fi Adreno 730. Producția ar urma să fie împărțită între Samsung și TSMC.

vivo

Până acum știm că va avea o performanță ridicată, iar odată cu aceasta sunt mari șanse să apară atât supraîncălzirea, cât și un consum mai mare de energie. Rămâne de văzut dacă Qualcomm va reuși să rezolve această problemă, prezentă acum și în cazul CPU-ului Snapdragon 888. 

Procesorul va fi prezentat în decembrie în cadrul summit-ului anual Qualcomm. Cel mai probabil, în următoarele săptămâni vom afla mai multe detalii despre el. Țin să vă sugerez să nu luați de bun numele sub care acesta este cunoscut (Snapdragon 898). Compania obișnuiește să își redenumească cipseturile cu puțin timp înainte de debut. De exemplu, înainte de lansarea lui Snapdragon 888, acesta era cunoscut drept “Snapdragon 875”. 

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×