Motorola Moto G50 5G debuta în urmă cu câteva luni și a primit chiar două variante, venind atât cu procesor Snapdragon 480, cât și cu Dimensity 700 5G de la MediaTek. Aflăm astăzi că un succesor pentru acesta urmează să sosească curând. Moto G51 și-a făcut apariția în Geekbench, iar listarea dezvăluie câteva detalii legate de specificații.
Vorbim despre un model midrange accesibil, în continuare. Moto G51 sosește însă cu procesor Snapdragon 750G la interior, iar cantitatea de memorie RAM este de 4 GB în configurația dezvăluită în Geekbench. Telefonul obține un scor de 543 de puncte în testul single-core și 1675 de puncte în cel multi-core. Mai aflăm că el rulează Android 11, însă încă există multe necunoscute cu privire la acest smartphone.
Vă reamintesc că Moto G50 a primit o recenzie detaliată din partea noastră. El vine cu display IPS LCD, de 6.5 inch în diagonală, rezoluție HD+ și refresh rate de 90Hz. Ne așteptăm ca succesorul, Moto G51, să adopte câteva dintre dotările predecesorului, perioada de dezvoltare fiind destul de scurtă între cele două modele. Totodată, după cum ne-a obișnuit Motorola, ne putem aștepta și la o baterie generoasă, predecesorul având parte de o unitate de 5000 mAh la interior.
Cu un procesor mai potent la interior (Snapdragon 750G 5G), e posibil să primim upgrade-uri ce ar mai minimiza o parte din neajunsurile lui Moto G50. Vorbim aici despre posibilitatea de a filma la calitate 4K, poate și o configurație cu 6 GB de RAM și un set de difuzoare stereo, . Ne așteptăm totuși ca telefonul să primească mai multe scăpări în viitor, poate chiar randări pentru a vedea ce schimbări vor avea loc la nivel de design.