MediaTek continuă să defileze în segmentul cipseturilor, odată cu prezentarea lui Dimensity 1300. Acesta este un procesor high midrange, aşteptat să debuteze pe OnePlus Nord 2T sau OnePlus Nord 3. Ce ne rezervă acest CPU de 6 nm aflaţi mai jos.
Compania chineză a reuşit să depăşească Qualcomm în ultimii ani, iar în 2022 a livrat un CPU cu ray tracing, Dimensity 9000 înainte de marele său rival. Cat despre Dimensity 1300, el este construit pe baza procesului de 6 nm de la TSMC, are 8 nuclee, dintre care 4 Cortex-A78 (unul Ultra la 3 GHz şi 3 Super, până la 2.6 GHz) şi 4 nuclee Cortex-A55, pentru eficienţă, tactate la 2 GHz. Pe partea de GPU avem o unitate 9 core ARM Mali-G77 MC9.
Dimensity 1300 suportă ecrane cu refresh rate ce merge până la 168 Hz la rezoluţie Full HD+ sau 2520 x 1080 pixeli. Puteţi asocia acest chipset cu până la 16 GB RAM LPDDR4X la 4266 Mbps, dar şi stocare UFS 3.1. Aduce şi un procesor de semnal de imagine cu suport pentru camere de 200 megapixeli şi captura Portrait Multi Persona pentru video, plus filmare 4K HDR.
Pe partea de AI avem funcţii AI Panoramic Night Shot, AI Mulţi Person Bokeh Video, Mulţi Depth Smart Focus Video şi AINR + HDR Photo. Avem parte şi de MiraVision Enhanced Video Playback şi decodare video hardware AV1 (conversie SDR la HDR, detecţie a scenelor cu AI, playback HDR10+ şi decodare AV1 pentru streaming 4K).
Cipsetul e gândit să concureze cu un Qualcomm Snapdragon 778G.