Proces nou pentru Apple, după ce Siri ar fi înregistrat momente intime, discuţii cu doctorii şi altele

1.639 ori
<b>Proces nou pentru Apple, după ce Siri ar fi înregistrat momente intime, discuţii cu doctorii şi altele</b>Apple nu e deloc străină de procese, în special cele legate de scăderea performanţei telefoanelor sale şi în ultimii ani şi abuzul de poziţie legat de App Store şi cei 30% pe care îi ia din venituri. Azi firma din Cupertino primeşte un nou motiv

Apple nu e deloc străină de procese, în special cele legate de scăderea performanţei telefoanelor sale şi în ultimii ani şi abuzul de poziţie legat de App Store şi cei 30% pe care îi ia din venituri. Azi firma din Cupertino primeşte un nou motiv de îngrijorare, de această dată pe tema unui proces de încălcare a intimităţii.

Reuters scrie că judecătorul districtual Jeffrey White a decis în urma unor plângeri că poate începe un proces cu multiple părţi, unul "class action" pentru a dovedi că Siri a înregistrat conversaţii private după ce a fost activat din greşeală. Apple ar fi trimis aceste conversaţii spre parteneri third party conform documentelor procesului. În iulie 2019 un fost angajat dezvăluia că Apple trimitea porţiuni din interacţiunile vocale cu Siri ale utilizatorilor iPhone spre un contractor third party, pentru a ajuta îmbunătăţirea performanţei lui Siri.

Am mai auzit această poveste şi legat de Alexa, cu nişte conversaţii sau comenzi ale utilizatorilor ce erau ascultate inclusiv la birourile Amazon din România, tot pentru îmbunătăţirea să. Se făceau inclusiv transcrieri ale discuţiilor înregistrate. Şi Google Assistant a fost într-un scandal similar. 

Apple insistă în 2019 că mai puţin de 1% din activările zilnice ale lui Siri erau trimise la contractori, iar jobul lor era să stabilească dacă Siri era activată din greşeală sau accidental. 

Firma respectivă îi dădea şi note lui Siri în funcţie de precizia răspunsului. Un mic număr de extrase audio au fost folosite şi pentru a îmbunătăţi dicţia lui Siri. Un utilizatori care face parte din acest proces class action afirma că avea o conversaţie privată cu doctorul său despre un tratament chirurgical ce implică branduri medicale şi a început să primească reclame targetate cu acele branduri după. 

Doi alţi utilizatori Siri s-au plâns că discutau despre încălţăminte Air Jordan, ochelari Pit Viper şi Olive Garden şi au primit reclame pentru ele. Setările de Privacy nu au funcţionat deloc în acest caz. Alţi utilizatori s-au plâns de activări accidentale în timp unei partide de sex şi conversaţii cu date medicale private, toate ajunse la o firmă third party ce făcea reclamă la medicamente.

Apple insistă că asta nu e o problemă, câtă vreme datele audio nu sunt identificate şi asociate unei persoane sau unui Apple ID, ci complet anonimizate. Presimt că povestea nu se va termina aici şi că bulgărele de zăpadă va fi tot mai mare.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile.ro dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×