Când vine vorba de actualizări, suntem obișnuiți ca smartphone-urile mai noi să primească update-uri mari înaintea predecesorilor. Cu toate acestea, nu e și cazul lui OnePlus Nord 2, telefonul primind începând de azi actualizarea la Android 12 în timp ce primul OnePlus Nord o are deja de câteva săptămâni. Detalii avem mai jos.
Actualizarea s-a aflat în fază Open beta pentru câteva săptămâni în cazul modelului OnePlus Nord 2. Începând de astăzi ajunge la utilizatori și ocupă 4.89 GB. Vorbim despre build-ul DN2101_11.C.04, livrat momentan în India și care aduce și patch-ul de securitate pe luna mai. Merită menționat că actualizarea va fi livrată OTA treptat, dacă utilizatorii din India nu raportează bug-uri sau alte probleme.
Bineînteles, sosește OxygenOS 12 aplicat peste Android 12. Interfața aduce modificări în cazul OnePlus Shelf, existând acum mai multe carduri și un nou design pentru acestea. Există și un meniu special pentru căști, dar și funcția OnePlus Scout (căutare universală), dar și un card OnePlus Watch unde vom vedea progresul în materie de fitness facil.
OxygenOS 12 aduce și opțiunea Work-Life Balance pentru ca utilizatorii să comute rapid între profilele de muncă sau timp liber din zona Quick Setting. Evident, fiecare mod poate fi personalizat, telefonul afișând astfel doar anumite aplicații sau notificări.
Apar modificări și în cazul aplicației de galerie, ea suportând gesturi pinch-to-zoom pentru a naviga mai ușor printre fotografii. Funcția Canvas din Always On Display (AOD) a primit și ea o actualizare, iar acum suportă noi stiluri, culori și permite un control mai fin.
Cât despre noutățile specifice Android 12, avem stilul Material You, Privacy Dashboard și notificări pentru utilizarea camerei și microfonului. De asemenea, apare și opțiunea de a da aplicațiilor o locație aproximată și nu pe cea precisă.
Puteți verifica disponibilitatea actualizării urmând pașii Setări - Sistem - Update software.