Deși Nothing ar urma să prezinte „oficial” noua serie Phone (3a) abia mâine, 4 martie, compania se află la MWC 2025. Noile modele sunt deja expuse la stand-ul Nothing din cadrul evenimentului tech, iar colegul nostru Claudiu a reușit să le fotografieze. Avem astfel imagini cu cele mai așteptate terminale din portofoliul companiei lui Carl Pei. Mai jos avem detalii.
Modelul Nothing Phone (3a) Pro va fi echipat cu o cameră periscopică ce oferă zoom optic 3X. Am aflat acest lucru în nenumărate rânduri, fiind un feature întâlnit în cazul flagship-urilor. De această dată vorbim despre terminale midrange, însă, ambele variante urmând să aducă un procesor Snapdragon 7s Gen 3 sub capotă.
Deși sunt expuse în vitrină la stand-ul Nothing, iese în evidență în aceste fotografii și Essential Key, noul buton adăugat de către companie odată cu acest lineup. El va putea fi folosit atât pentru accesarea rapidă a anumitor funcții și aplicații, cât și pentru a face fotografii atunci când utilizăm camera.
Și dacă tot vorbim de cameră, observăm mult mai bine designul modulului foto. Deși vorbim despre telefoane ce fac parte din aceeași serie, sunt diferențe mari între acestea la nivel de design. Phone (3a) Pro e simetric și adoptă un modul foto ceva mai „subtil”.
Pe de altă parte, Phone (3a) primește un modul foto generos, circular, ce integrează 3 senzori foto + un bliț LED amplasați „dezordonat”. După cum spunea chiar Carl Pei în trecut, acest design dus la extrem va fi „iubit” sau „urât” de către fani, neexistând „cale de mijloc”. Cert e însă că iese în evidență, ceea ce ar putea crea hype în jurul acestor modele.
Ca reminder, ambele telefoane ar primi ecrane OLED de 6.78 inch, ceea ce le plasează în zona dispozitivelor mari, potrivite pentru consum media și gaming. Debutul are loc mâine, deci ar trebui să aflăm toate informațiile cu privire la Phone (3a) și Phone (3a) Pro curând.
Pe lângă dispozitive, compania ar trebui să prezinte Nothing OS 3.0 în variantă stabilă și funcții AI exclusive ce sosesc odată cu noile modele.