Nothing Phone (3a) și Phone (3a) Pro acum în imagini oficiale, periscop pe Pro, buton Camera pe ambele

1.062 ori
<b>Nothing Phone (3a) și Phone (3a) Pro acum în imagini oficiale, periscop pe Pro, buton Camera pe ambele</b>Ne mai despart doar câteva zile până la evenimentul Nothing ce ne va aduce lansarea de noi smartphone-uri mid-range, în speță Nothing Phone (3a) și Nothing Phone (3a) Pro. Acestea au bifat multe apariții în mediul online

Ne mai despart doar câteva zile până la evenimentul Nothing ce ne va aduce lansarea de noi smartphone-uri mid-range, în speță Nothing Phone (3a) și Nothing Phone (3a) Pro. Acestea au bifat multe apariții în mediul online, iar acum am ajuns în punctul în care vedem și randări oficiale. Discutăm despre ele mai jos. 

Dacă în cazul lui Nothing Phone (3a) avem o abordare arătoasă pentru modulul foto triplu din spate, nu același lucru se poate spune și despre varianta sa Pro care are camerele răsfirate într-un modul circular. Dacă vei merge pe un Pro atunci clar varianta mai bună de luat în calcul este cea pe negru, asta dacă nu cumva te deranjează vizual modelul gri cu acele camere negre din spate.

Ambele au display-uri cu decupaj bulină, iar o noutate este reprezentată de către butonul dedicat de cameră și plasat în dreapta sub butonul power/unlock. Cele de volum sunt în stânga. Între cele două nu vor fi mari diferențe, optând pentru panouri de 6.77 inch LTPS AMOLED FHD+ 120Hz, baterii de 5000 mAh, același procesor Snapdragon 7s Gen3 și WiFi 6, Bluetooth 5.4.

Pe 3a avem 8/12 GB RAM și 128/256 GB stocare, plus cameră selfie de 32 mpx și setup triplu de 50 mpx wide + 50 mpx telephoto (2x optic) + 8 mpx ultra-wide. Phone (3a) Pro oferă 12/256GB, cameră selfie de 50 mpx și setup foto care include o cameră periscop telephoto cu zoom optic 3x.

Lansarea are loc pe 4 martie și ne așteptăm la un preț de pornire de 330 euro. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×