Deși ieri aflam că până la urmă Nokia 8.1 nu va fi doar un rebranding pentru Nokia X7, iată că astăzi informațția cu privire la dotările comune purtate de către cele două dispozitive este confirmată. Vedem pe această cale o serie de imagini extrase chiar din pagina produsului de pe site-ul oficial care indică multe dintre dotările lui Nokia 8.1, telefon despre care credeam inițial că va fi un flagship veritabil.
Nu este cazul, asta pentru că HMD Global decide să lanseze device-ul cu un pachet hardware mid-range. Vom primi aici un telefon cu display de 6.18 inch și decupaj destul de generos în zona superioară, procesor Snapdragon 710, cameră duală în spate cu optică Zeiss (12 + 13 megapixeli) și un scanner de amprente tot în spate.
Va avea cameră selfie de 20 megapixeli, baterie generoasă de 3500 mAh și 4 GB RAM + 64 GB stocare, respectiv 6 GB RAM + 128 GB de stocare în fncție de vairanta aleasă. Nokia 8.1 vine cu o carcasă unibody cu ramă metalică și spate din sticlă, iar la nivel software vom primi Android One bazat pe Android Pie. Lansarea ar putea avea loc la începutul lunii decembrie!