Deși în ultima lună s-a vehiculat faptul că Nokia 8.1 Plus este varianta internațională a lui Nokia X71 (lansat ieri în Taiwan), am aflat că de fapt telefoanele au ceva diferențe la capitolul dotări. Astfel, în vreme ce modelul din China aduce un scanner de amprente fizic în spate, Nokia 8.1 Plus optează pentru un cititor de amprente integrat în ecran - o dotare confirmată astăzi și de către agenția chineză TENAA.
Observăm camera triplă din spate cu bliț LED plasat sub modulul foto și faptul că primim un panou spate din sticlă. Logo-ul Nokia tronează aici, iar în zona frontală își face apariția un ecran generos cu decupaj dedicat pentru camera selfie. Din păcate listarea TENAA de față nu dezvăluie dotările hardware ale device-ului, astfel că nu rămânem decât cu speculații.
Rămâne de văzut dacă Nokia 8.1 Plus va opta pentru un alt procesor decât cel Snapdragon 660 regăsit pe Nokia X71 și dacă vor mai exista și alte diferențe. Vă reamintim că Nokia X71 costă 345 euro în Taiwan, oferind la pachet un ecran FHD+ de 6.39 inch, 6 GB RAM, 128 GB de stocare flash și baterie de 3500 mAh.
Camera triplă din spate este compusă dintr-un senzor principal de 48 mpx, unul secundar de 8 mpx și unul de 5 megapixeli pentru captura bokeh.