Motorola a intrat oficial în familia producătorilor de telefoane cu breton şi a făcut asta prin intermediul modelului Motorola P30. Acesta a debutat astăzi şi este exact ce ne aşteptam: un rival pentru ASUS ZenFone 5, judecând după dotări. Softul e ceva mai inedit decât ne-a obişnuit Moto.
Telefonul a fost listat şi scăpat recent împreună cu o serie întreagă de modele P30, inclusiv un P30 Note. Noi îl avem aici doar pe cel principal, care vine cu preţ de aproximativ 300 de dolari şi cu procesor Qualcomm Snapdragon 636. Ecranul său este un IPS LCD de 6.2 inch, cu breton destul de lat şi rezoluţie Full HD+. Terminalul are aspect 19:9 şi mai aduce şi 6 GB RAM, plus 64 sau 128 GB stocare.
Mai primim şi slot microSD, iar designul camerei din spate duce cu gândul la iPhone X. E vorba despre o combinaţie de 16 megapixeli + 5 megapixeli, cu ambii senzori produşi de către OmniVision. Cel principal are deschidere F/1.8, iar cel secundar F/2.2. Camera selfie rămâne la 12 MP, nu se aruncă la 20 MP+ că la Oppo-uri, Vivo-uri şi Huawei-uri. Aspectul inedit este softul, după cum scriam mai sus.
În locul Android-ului curat de pe Moto G-uri sau a lui Android One chiar, primim un Android 8.0 Oreo cu ZUI 4.0 de la firma mamă Lenovo. Ăsta evident doar pe piaţa din China, iar cea internaţională o să aibă o experienţă ceva mai stock mă gândesc. Se discută despre o prezentare a unei versiuni europene la IFA 2018, poate chiar sub numele de Moto X5, sau acel Moto One Power de care am tot auzit.
Lista de dotări se încheie cu jackul audio aflat sus, două grile de difuzor jos şi portul USB Type-C. Nu uităm nici de bateria de 3000 mAh, cu încărcare rapidă la 18W. Telefonul porneşte de la suma de 289 de dolari, adică 255 de euro şi ajunge la 268 de euro pentru modelul cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare. Nu e rea deloc suma.