TCL şi-a păstrat anunţurile legate de BlackBerry pentru IFA 2018 şi cu această ocazie a anunţat modelul BlackBerry Key2 LE. Terminalul a devenit oficial ieri, ca o versiune mai light a lui BlackBerry Key2. Are procesor Snapdragon 636, acolo unde Key2 avea un Snapdragon 660. Avem detalii mai jos.
Dacă preţul ultimului model era de 650 de dolari, cel nou coboară pe la 400 de dolari. Ca design cele două terminale seamănă destul de mult, doar că noul venit are rama fabricată din policarbonat şi nu din aluminiu. În spate găsim o textură cauciucată, cu aderenta crescută şi cu mici punctuleţe nu "diamante" ca la Key2. În faţă se află un ecran de 4.5 inch, cu aspect 3:2 şi noua tastatură văzută şi pe Key2.
Butoanele sunt cu 20% mai înalte decât pe KEYone şi oferă un feeling mai plăcut la tastare. Totuşi nu sunt tactile, dar avem plusul tastei Speed, care oferă acces la 52 de shortcut-uri personalizabile. Scannerul de amprente rămâne integrat în butonul Space. Dotările acestui smartphone mai includ şi 4 GB RAM, 32 sau 64 GB stocare, slot microSD, plus o cameră duala în spate.
Are un senzor de 13 MP care operează împreună cu unul de 5 MP, care are rol de captare a datelor despre adâncime. Pentru selfie avem o cameră de 8 MP, iar lista de dotări se încheie cu o baterie de 3000 mAh. BlackBerry Key2 LE rulează Android 8.1 Oreo, cu BlackBerry Hub aplicat peste. Are şi BBM şi extra funcţii de securitate, plus Locker preinstalat, un fel de folder securizat, care se accesează doar cu cod sau amprentă.
Şi securitatea DTEK e aici. Telefonul vine în septembrie la suma de 400 dolari pentru versiunea cu 32 GB stocare şi 450 dolari pentru cea cu 64 GB.